Născuţi în comunism, în perioada când avorturile erau pedepsite cu închisoarea, apăruţi pe lume de nevoie, am fost copii nedoriţi şi blestemaţi să creştem aşa, ca număr şi ca forţă de muncă şi procreare. Copii de care mamele au încercat să scape şi i-au urât din pântece.
“De ce nu m-a iubit?”
Asta a fost primul lucru pe care l-am gândit când a murit mama.
Plângeam şi mă-ntrebam de ce nu a mai trăit un pic măcar, să fi avut ocazia să-mi arate acea sfântă dragoste de mamă.
Nu-mi amintesc dulceaţa vorbei, doar reproşuri şi certuri, indiferenţă şi iarăşi reproşuri. Pedepse, bătăi, severitate şi o imensă răceală.
Mama nu, nu m-a iubit! M-a crescut şi atât, eram în curtea ei…
Aşa a fost să fie, o generaţie întreagă pedepsită la viaţă nedorită.
De ce scriu asta?
Pentru că a trecut ceva timp şi tot nu pricep, am fost sfătuită să iert, să înţeleg, să accept.
Cum s-accept c-am apărut pe lume ca un nod? Că m-am simţit mereu singură, a nimănui, că mi-a lipsit sentimentul că e cineva, acolo, care te protejează şi te iubeşte necondiţionat?
Milioane de copii s-au născut de voie, de silă şi din neputinţa de a fi avortaţi.
Crescuţi milităreşte, în şiruri ordonate, numerotaţi şi ţinuţi bine în frâu, am aşteptat mereu doar comenzi, cineva trebuia să ne spună:
-Acum înveţi, acum munceşti, acum râzi, acum e timpul să dormi.
Nu se ieşea din scheme şi nu se ridica privirea spre cer.
Ne-am agăţat în viaţă de relaţii nepotrivite, am căutat oameni care să ne iubească şi am acceptat orice semn de afecţiune ca pe un dar nemeritat.
A trebuit să treacă ani să ne trezim, să pricepem că nu e vina noastră, că viaţa noastră a fost doar o întâmplare nedorită şi că, odată ce ne-am trezit aici, ar fi bine să ne vedem de ale noastre. Fără să ne mai gândim dacă cineva ne iubeşte, fără să mai acceptăm toate mizeriile doar ca să nu supărăm pe cei din jur.
Cioburi e viaţa noastră şi greu se-mbină întregul, dar trebuie să mergem înainte, măcar de dragul generaţiilor care vin după noi şi pentru care dragostea trebuie să fie temelie.
Articol scris de Liliana Angheluţă
Sursa foto: www.seattleonhold.com