De fapt, au fost mai mulţi, vreo patru!
Profesori care mi-au schimbat viaţa, care m-au învăţat să privesc lucrurile altfel, să văd dincolo de manualul, unic ce-i drept, în acele timpuri.
Dar unul dintre ei, profesor de română, făcea din orele lui un spectacol la care n-am fi lipsit cu nici un chip. Gheorghe Zaharia, vrâncenii care au trecut prin mâna lui ştiu despre ce fel de om vorbesc.
Manualul era aşa, să fie, îl ţineam pe bancă şi-l deschideam rareori, atât cât trebuia ca să ne pregătim temele obligatorii şi să trecem examenele. Intra în clasă, zvârlea, cu două degete catalogul pe catedră şi venea printre noi, se aşeza într-o bancă şi el, cu faţa spre clasă, povestindu-ne despre cum a fost chinuit Blaga de comunişti, despre cum a murit Labiş în condiţii misterioase, despre curajul lui Eminescu de a se lua la trântă cu politicienii timpului său.
Ne arăta acea faţă a lucrurilor puţin cunoscută, ne făcea curioşi, ne stârnea dragul de a şti mai mult despre acei oameni care au schimbat conştiinţe. Picanterii ale timpului trecut, curiozităţi din viaţa scriitorilor, verticalitatea cu care se opuneau regimului, curajul de a cere altceva decât doar pâine pe masă, toate ne făceau să vedem dincolo de manual.
Scriitorii ne ajungeau în suflet, ne deveneau prieteni, învăţam singuri poeziile din programul şcolar, nu mai era nevoie să ne-mpingă de la spate cineva. Domnul profesor ne vorbea şi despre lume, despre Iran, despre bombe atomice, despre pericolul prin care trecuse omenirea când, dintr-o eroare tehnică, părea că urma să se declanşeze un război nuclear, ne vorbea despre oamenii Renaşterii şi despre Şcoala Ardeleană ca şi cum acei scriitori, acei artişti ar fi influenţat viaţa noastră. Şi o făcuseră, desigur, numai că din manuale nu se înţelegea asta.
Tot ceea ce era sec în carte devenea viu prin vorbele lui.
Mi-amintesc începutul orei când a predat Eminescu, s-a sprijinit de o bancă, i-a spus numele şi a tăcut lung, ca şi cum s-ar fi recules în faţa unui om despre care orice ai spune e puţin.
Prin tăcerea lui ne-a dat de înţeles profunzimea operei. Domnul profesor făcea un spectacol din orele lui, râdeam, ne emoţionam, ne provoca să gândim singuri şi să căutăm înţelesuri ascunse în cuvinte ce păreau doar să rimeze.
Indiferent ce se-ntâmplă acum în domeniul educaţiei, indiferent cât de mult dezinteres e pentru cultură, câtă vreme sunt profesori cu suflet, nimic nu e pierdut.
Pentru că profesorii privesc dincolo de manual şi nimeni nu va reuşi vreodată să-i oprească din misiunea lor, aceea de a modela suflete.
Le mulţumim!
Articol scris de Liliana Angheluță