Istoricii sunt de acord că a reuşit să supravieţuiască încă de pe vremea dacilor. Satul Firijba, la 8 km de Popeşti, judeţul Vâlcea, a rămas încremenit în timp. Este un cătun, de fapt, acum are doar vreo 30 de case şi 11 familii, cei care locuiesc permanent sunt doar bătrânii.
Odată i se spunea şi Satul Uriaşilor, i se dusese vestea pentru bărbaţii vânjoşi care locuiau în sat, în stare să care singuri, pe spate, un copac întreg. Nici femeile nu se lăsau mai prejos, erau iuţi şi puternice, cu căutătura aspră.
Nu se putea altfel, natura e greu de domolit, iar satul lor e înconjurat de pădure, trebuiau să facă faţă iernilor aspre şi lupilor.
Atestarea localităţii avea loc de abia în 1850, când domnitorul Al.I.Cuza hotărăşte să înregistreze toate satele, mai ales că dorea să dea pământ ţăranilor. În anul 1900, satul Firijba avea 150 de locuitori şi, prin urmare, era nevoie de o şcoală primară şi de o biserică.
Există şi acum, dar sunt abandonate.
În sat nu e nici un magazin, uneori careva le aduce de-ale gurii, alteori coboară singuri în satele apropiate. Oamenii bucuroşi îşi trăiesc viaţa acolo, în mijlocul naturii, în căsuţele lor din lemn, fără prea mari ifose şi aproape de Dumnezeu, chiar dacă nu au biserică în sat.
Câteva animale le ţin de urât, vreo pisică sau un câine, şi ei obişnuiţi cu pădurea şi cu viaţa aici, sus, izolaţi de oraş.
Magia locurilor şi puritatea sufletească a oamenilor au atras atenţia multor turişti, există chiar doritori de a investi puternic în zonă.
Primarul vrea să protejeze casele ţăranilor, să devină totul ca un muzeu viu, iar un austriac vrea să investească, după cum spuneam, în structuri care să poată primi turiştii din toată lumea.
Puţine sunt locurile care şi-au păstrat rădăcinile atât de bine, iar Firijba, cu siguranţă, merită multă atenţie şi respect.
Articol scris de Marusia Feleman