Trei băieţi, români, zice-se că de prin Galaţi, rătăceau aseară prin Gara Victoria din Londra.
Stăteau pe acolo de trei zile, fără mâncare, fără bani, pe un frig cumplit.
Probabil că cineva le-a promis locuri de muncă, cineva le-a promis marea cu sarea şi ei, bieţii, s-au încrezut în vorbe.
Ceea ce a urmat a fost însă incredibil. O doamnă a cerut ajutor pe un grup Facebook, a întrebat dacă ar putea cineva să-i ajute. Ataşa fotografia unuia dintre ei, un băiet speriat şi cu privirea îngrijorată. Cum să nu fii când nu ştii nici ce e cu tine, când te trezeşti pe pământ străin, fără pernă şi fără pâine?
Atunci, în momentul postării, s-a declanşat minunea, au tresărit inimile tuturor şi românii din Londra au trecut la fapte. Uniţi, decişi, omenoşi.
Doi dintre ei au plecat imediat să-i caute. Alţii se ofereau să-i cazeze, alţii doreau să contribuie cu bani, unii ofereau locuri de muncă sau dădeau informaţii, altul, proprietar de restaurant, oferea hrana cea de toate zilele.
Oamenii reacţionau, întrebau, ofereau tot ce puteau, numerele de telefon zburau, nu mai era timp de mesaje private!
Ceilalţi, noi, din afara Londrei sau din alte ţări, urmăream cu sufletul la gură şi transmiteam mulţumiri şi încurajări.
Cei doi bărbaţi plecaţi în căutare nu au mai găsit băieţii noştri în gară. Cu toţii ne-am îngrijorat! Deveniseră fiii noştri, fraţii, ne erau dragi aceşti băieţi trişti şi flămânzi, în pericol să-ngheţe!
Au fost căutaţi la consulat, acolo li s-a răspuns sec: “ Nu sunt aici şi oricum nu am putea ajuta”!
Printr-un miracol al inimilor bune, cei trei au fost găsiţi şi duşi la adăpost.
Să spun nume?! Nu am permisiunea oamenilor şi au fost mulţi, foarte mulţi! Ştiu doar că cei care au ajutat au făcut-o din umilă dragoste de semeni.
Şi mi-amintesc vorbele Leilei, o tânără din Algeria care mă-nvăţa pe mine arta supravieţuirii într-o ţară străină:
” – Să nu te temi niciodată! Orice s-ar întâmpla, dacă te vei trezi într-un oraş nou şi nu ştii încotro s-o iei, să nu te temi! Oamenii buni există!”
LA PĂRĂSEALĂ
( fragment din cartea “Cireşe amare”, editura Humanitas)
– Unde dormi diseară?
– La părăseală!
Asta înseamnă, oriunde. Şi aria de dormit e largă, nu te simţi limitat de marginea patului sau că cel de lângă tine trage toată pătura…pentru că nu există nici paturi, nici pături. Câmpul din afara Romei găzduieşte în fiece seară sute de băieţi români, dorm alături, pe celofane, pe cartoane. Apoi mai sunt ruinele antice, dedesubturile de pod, dosurile de magazine, acoperişurile de bloc, chiar şi-n căsuţele din vârf de topogan doarme cineva, e o lume ascunsă, dimineaţa nu se mai cunoaşte nimic. Pământul mai păstrează căldura, dar pentru pământ nu trebuie să plăteşti o chirie de 500 euro lunar.
LA PĂRĂSEALĂ e cel mai ieftin hotel. 
E adevărat că nu sunt duşuri, dar te poţi spăla în grupurile sanitare de pe lângă benzinării, e adevărat că nu ai cu ce te înveli, dar pe lângă gunoaie se găseşte deseori câte ceva bun, chiar vreo pătură.
Aşa trăiesc la început majoritatea bărbaţilor veniţi la muncă, mă refer la cei ce nu cunosc pe nimeni, nu au neamuri, nu au prieteni, dar vor să-şi schimbe norocul.
Articol scris de Liliana Angheluță