A început!
De câte ori vin de la şcoală cer câte ceva:
-A spus doamna că luni trebuie să mergem la şcoală cu noua culegere şi tu încă nu mi-ai luat-o!
Oftezi şi pleci imediat prin librării, cu hârtiuţa cu numele autorului şi editura.
-A spus doamna că trebuie să avem pantofi sport noi nouţi, nu cei cu care mergem pe stradă, ca să nu murdărim în sala de sport!
-A spus doamna că la şedinţa cu părinţii să veniţi cu bani în buzunar, 50 lei măcar! C-o să facă ea listă!
-A spus doamna că trebuie să strângem bani pentru perdele!
Uite aşa se scurge prima lună de şcoală, tu n-ai terminat de luat rechizitele că mereu le cere câte-un nou caiet special sau vreo carte suplimentară că-ncep şi cerinţele de la doamne şi domni.
Totul bine şi frumos, ştim că nu sunt fonduri, până la urmă sunt copiii noştri şi dacă trebuie neapărat să-nveţe ei pe trei caiete speciale de matematică, le luăm că nu poţi lăsa copilul needucat.
Culmea, nici n-a apucat bine să anunţe că trebuie să căutăm acel ceva suplimentar – dar de ce, manualele nu sunt bune? – că şi-ncepe să dea teme din acel ceva suplimentar, doar – doar l-oi cumpăra mai repede.
Bun şi asta, scoatem bani de unde nu-i avem şi, când să ne tragem sufletul, vine şedinţa cu părinţii, nedorită de nimeni şi temută de copii.
Nu-mi plăceau şedinţele, părinţii se privesc stingheriţi, învăţătoarea spune ce are de spus mecanic, acelaşi discurs în fiecare an, singurul lucru care mai înviorează atmosfera e treaba cu banii care, desigur, trebuie adunaţi cât de repede.
Cea mai tare şedinţă la care-am fost s-a lăsat, însă, cu cărţi trântite şi scandal ca la uşa cortului.
După discursul de rigoare, după ce ne-a făcut pe toţi să ne simţim mândri de copiii noştri cei isteţi şi cuminţi, după ce a văzut că începem să respirăm regulat, doamna zise:
-Luna viitoare avem inspecţie. Este foarte important să participăm cu toţii, să iasă bine, să fie inspectorii mulţumiţi, vor veni mai mulţi şi trebuie să organizăm şi o masă, să-i servim cu ceva, în pauze şi ei trebuie să aibă o gustare.
Noi, obişnuiţi cu de-alde astea, aşteptam să ne spună câţi bani trebuie să dăm.
Nu, nici gând! Făcuse ea o listă cu ce anume trebuie cumpărat. Ne-a anunțat că ea o citește și noi trebuie să spunem cine ce aduce.
-Salam, caşcaval, muşchi afumat, măsline, icre, pateuri, cârnăciori din ăia subţiri, brânză topită, paleuri, nişte bomboane de ciocolată, sucuri şi cafele, plus mere.
Noi am înmărmurit, mulţi nu reuşeau să cumpere la copii toate astea, dar trebuia să ne-nscriem pe listă, la mere am ridicat mâna mai multe.
Atunci, din fundul sălii, se auzi o voce de bărbat:
-Doamnă, dar oamenii ăştia nu vin în inspecţie în timpul serviciului? Nu-s plătiţi pentru asta? Pe mine nu m-aşteaptă nimeni la serviciu cu muşchi, cafele şi caşcaval!
Nu vă spun ce-a urmat!
Strigăte, ţipete, buşituri, doamna s-a făcut roşie de nervi şi-a redus lista la mere şi un bucheţel de flori.
E drept că anul următor ne-a umplut de caiete speciale, dar de caşcaval tot n-a avut parte.
Articol scris de Liliana Angheluță