–Ce Doamne iartă-mă ţi-ai pus în ghiozdan? Ai numai patru obiecte azi la şcoală! Dă să văd!
Nimic din ce nu trebuia: manuale, caiete, manuale speciale, vocabular, dicţionar, iarăşi caiete cu sau fără linuţe pentru cazul în care doamna învăţătoare le-ar cere pe alea şi nu pe celelalte, cartea de matematică, deşi în ziua aceea nu era, dar doamna a spus să o aibă mereu în geantă pentru cazul în care ar vrea să facă ceva suplimentar.
Mie una îmi trebuiau luni de zile ca să ies din cercul vicios al cumpărăturilor pentru şcoală, se făcea noiembrie şi tot mai cereau nu ştiu ce caiet special de zoologie, caiet în care erau aceleaşi poze cu iepuraşi ca şi în manual.
O filieră întreagă de recomandări editoriale, culegeri care de care mai bune şi-o spinare gârbovită sub greutatea celor 9 kg de hârtie.
Discuţia şi propunerea ca şcolarilor României să li se distribuie tablete cu programe didactice a rămas în aer, nu se mai aude nimic. Părinţii continuă de decenii să cumpere manuale şi caiete, copii se cocoşează efectiv sub greutatea lor, iar rezultatul final e departe de a fi pozitiv.
Şcoala îi învaţă totul şi nimic.
Lucrurile continuă la orice nivel de studiu: hârtii, teme, teze şi examene ca în final tânărul să nu ştie să facă practic nimic. Sau mai nimic. Ceea ce a învăţat, frumoasa teorie despre orice, nu-l va ajuta să aibă un loc de muncă.
Lipseşte practica, nu se aplică ceea ce se-nvaţă, pe-o ureche intră şi pe una iese, li se vorbeşte despre facturi dar nu ştiu să completeze una, li se vorbeşte despre motoare sau despre compuşi chimici, despre alimente şi despre energie, dar sunt numai vorbe.
Vorbe şi hârtii.
Iar în viaţa reală o diplomă nu valorează nimic fără experienţă.
Astfel, tinerii absolvenţi se văd lăsaţi efectiv pe marginea drumului chiar de către cei care i-au pregătit.
În ţările europene există un sistem ferm, încetăţenit deja, de practică în unităţi adevărate de muncă, nu în laboratoare. De exemplu, atunci când cineva învaţă mecanică, trebuie să facă 200 ore pe an în atelierul mecanic al cuiva, cine învaţă bucătărie la fel, trebuie să găsească un restaurant unde va fi cu adevărat util, va curăţa ceapă, va frământa şi va coace, sub supraveghere, bineînţeles, şi cu acordul scris al şcolii.
Noi încă ne scuturăm praful hârtiilor.
Şi-n timp ce vorbim, ne cresc generaţii întregi de tineri inteligenţi, dar nepregătiţi pentru muncă.
Și nici pentru viață!
Articol scris de Liliana Angheluță