Vorbesc cu plantele și eu!
Mai ales cu cele pe care le îngrijesc, desigur. Le pun apă, le mângâi încetișor frunzele, le laud să știe că-s frumoase. Plantele aud, simt dragostea, sunt potolite dacă știu că nu-s în primejdie, mai ales tonul jos al vocii le calmează.
De unde știu că te-ai apropiat de ele? Percep lumina și umbra, normal, simt atingerea mâinii. Ceea ce m-a distrat pe mine azi e însă altceva: vorbeam cu loboda pe care am semănat-o aici, în Italia.
De doi ani mă chinui să pun de un borș cu lobodă, am primit din țară o punguță cu semințe, anul trecut mi-au ieșit două fire. Frumoase, ce-i drept, înalte și zdravene, cu frunze late și cărnoase, dar ce să fac cu două fire? Le iubeam atât de mult încât le-am lăsat să crească și să facă semințe noi. Sincer, iubirea mea s-ar fi terminat dacă aș fi putut să le pun în ciorbă, dar nu-mi erau de ajuns.
În toamna trecută am cules semințele noi și le-am semănat prin mai multe vase, m-am prefăcut că sunt o adiere de vânt (aș, de unde), m-am gândit că poate păcălesc natura și se prinde ceva.
Și s-a prins! Anul ăsta mi-a ieșit lobodă peste tot: într-un vas mare în care am un trandafir, în altul mai mic în care sunt niște cactuși, am descoperit că și-n cel cu garofițe au răsărit trei fire de lobodă. În fiecare zi mă duc să inspectez cât au crescut și să văd dacă au mai scos capul de pe undeva. Deocamdată devin din ce în ce mai puternice firișoarele mele roșii. Și m-am descoperit vorbind așa cu loboda mea:
”Mânca-te-ar mama de frumoasă!”
Biata lobodă, nu știe că eu chiar vreau s-o pun în oală. Pe de altă parte, se cheamă că nu distrug natura, o tratez cu respect, o mângâi și nu o exploatez. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră.
Semănați-vă în vase mărar, pătrunjel și ce vă mai trebuie, satisfacția pe care poate să o aibă cineva care-și culege frunzele de salvie sau de rozmarin din vasul propriu e inegalabilă. Nu costă mult să cumperi totul din piață, dar uneori ajungi acasă obosit și-ți dai singur o palmă peste frunte pentru c-ai uitat să cumperi mărarul sau nu știu ce altceva.
Și tocmai acel amănunt contează, o fasole fără mărar verde e mai greu de înghițit, cartofilor la cuptor fără rozmarin parcă le lipsește ceva. Plantele nu se supără dacă le mâncăm la urmă, important e să le vorbim frumos până cresc mari…
Articol scris de Liliana Angheluță