Încă din 15 mai, Direcția de Sănătate Publică a județului Constanța a început monitorizarea calității apei de îmbăiere.
Până în prezent, toate probele recoltate s-au încadrat în valoarea de referință a standardului, în conformitate cu legislația europeană și românească în vigoare.
Întrucât a existat o alertă cu privire la apa mării din zona litoralului bulgăresc, ca urmare a solicitării Ministerului Sănătății s-a organizat o acțiune de suplimentare a recoltei de probe, în zona limitrofă frontierei cu Bulgaria.
Din datele înregistrate la Serviciul de internări a Spitalului de Boli Infecțioase Constanța, în ultimele 5 zile NU s-au înregistrat cazuri de suspiciune de hepatită tip A la persoane, turiști sau localnici din zona litoralului românesc.
Turiștii sunt așteptați pe litoralul romanesc cu tarife atractive în cadrul programului „ Zile gratuite de vacanță”, cu servicii turistice pentru toate bugetele.
Asociația Litoral – Delta Dunării împreună cu partenerii, organizează pe litoral o serie de evenimente la care sunt invitați să participe atât constănțenii, cât și turiștii aflați pe litoral.
Sursa: Comunicat de presă ALDD