Centrul Medical Neolife a fost partenerul unui eveniment cu valențe culturale și medicale deosebite, organizat de Editura Viaţa Medicală Românească, sub patronajul Academiei Române şi auspiciile Academiei de Ştiinţe Medicale, ce s-a derulat vineri, 12 mai, la Camera de Comerț și Industrie a municipiului București, clădire istorică reprezentativă pentru mediul de afaceri românesc și un reper în economia modernă a țării.
Manifestarea a avut loc cu ocazia celei de a VII-a ediţii a „Zilei Editurii Viaţa Medicală Românească” în Aula „Regele Carol I”, care a oferit cadrul elegant pentru prezentarea noilor apariţii editoriale, într-o manieră diferită faţă de obişnuitele lansări de carte. Momentul artistic, susţinut de Cvartetul „Credo” a punctat fericit finalul acestei manifestări, invitaţii având totodată ocazia să admire expoziţia de fotografie, grafică şi pictură, de o înaltă ţinută artistică ce a însoțit evenimentul.
Manifestarea a fost deschisă de prof. dr. ing. Sorin Dimitriu, preşedintele Camerei de Comerț, moderată de dr. Mihail Mihailide, director general fondator al săptămânalului „Viaţa Medicală” şi al Editurii Viaţa Medicală Românească, şi onorată de prezenţa unor personalităţi marcante ale lumii medicale, precum: acad. Constantin Popa; prof. dr. Irinel Popescu, preşedintele Academiei de Ştiinţe Medicale, membru corespondent al Academiei Române; prof. dr. Octavian Buda, titularul catedrei de Istoria Medicinei, UMF „Carol Davila”; criticul literar Valentin Protopopescu; G. Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, din distinsul auditoriu făcând parte de asemenea academicieni, doctori, profesori, ziariști.
O idee inedită a fost aceea de a fi dramatizate, prin vocea unui actor, câteva pasaje aparținând cărților lansate, astfel încât publicului să-i fie prilejuite momente și emoții specifice. Evenimentul a coincis fericit cu Ziua Internațională a Transplantului.
La finalul întâlnirii dr. Cristina Berteanu ne-a declarat: Neolife este implicat nu doar în acțiunea de educare a publicului, pe care o efectuăm constant și despre care informăm în permanență, ci și un facilitator al unor evenimente medicale importante, cu rezonanță în branșa noastră, care prilejuiesc simbioza fericită dintre artă și medicină, așa cum este cazul manifestării de față. Suntem onorați să susținem evenimente care reușesc să pună laolaltă personalități de prim rang din România, oameni pentru care umanismul și a fi în slujba semenilor este un mod de a fi și de a face!”
Centrul Medical Neolife este o companie membră a grupului Bozlu Holding din Turcia care deține la nivel internațional 18 companii și 10 branduri, activând în domeniul sănătații și a serviciilor tehnologice.
Prin personalul de calitate, infrastructura modernă, tehnologia de ultimă generație și serviciile centrate pe respectarea nevoilor pacientului, Neolife s-a impus ca lider în piața serviciilor medicale din România pe segmentul de diagnostic și tratament oncologic.
Articol scris de Adriana Caranfil