Până la urmă, cine face treabă-n casă: femeia, bărbatul sau amândoi?
Zice-se că-s egali în drepturi, dar nu şi-n cârpe!
Nu prea ne putem văita, bărbaţii nu mai sunt atât de exigenţi ca înainte: se descurcă şi singuri la nevoie, au căpătat cunoştiinţe care le permit să-şi încălzească singuri mâncarea şi chiar să-şi spele singurei vreun tricou.
Uneori chiar gătesc, rar şi bine, numai că-mprăştie bulion peste tot, presoară sare până şi prin dulap, reuşesc să stropească cu ulei toţi pereţii şi, dacă între timp ascultă muzică, dansează cu lingura de lemn în mână de reuşesc să facă numai stropi pe podea.
Motiv de reproşuri din partea noastră şi de amărăciune pentru ei:
Niciodată nu-ţi convine nimic! Când vreau să fac şi eu ceva, spui c-am pătat nu ştiu ce!
Adevărat.
Îmi povestea un bătrân că-nainte, demult, bărbaţii nici cumpărături nu făceau.
Nu era de nasul lor, era timpul când cine purta pălărie nu s-ar fi aplecat într-atât încât să fie văzut la magazin cu soţia.
Treburile erau clar delimitate şi nimeni nu-ncălca teritoriul celuilalt.
Acum suntem libere să ne văităm şi să ne umplem bărbaţii de Doamne ajută.
Şi să-i ferească Dumnezeu ca într-o zi să se apuce ei de călcat sau de curăţat baia!
Sărim ca arse să-i oprim, doar noi ştim cum şi ce fel, doar noi putem folosi detergenţii minune, doar noi avem grijă de regatul nostru.
El, bărbatul, va rămâne oricum un intrus printre crătiţi şi cârpe.
Suntem orgolioase, nu vrem să recunoaştem c-avem nevoie de ajutor în casă, am vrea să le facem pe toate şi bine.
Când se oferă şi ei, tot noi refuzăm, indignate, ca şi cum pe fruntea noastră ar scrie că suntem incapabile.
Încurcate mai sunt căile!
Clar e că nici ei, bărbaţii, nu au viaţă uşoară cu noi.
Suntem reginele tigăilor, ale cârpelor şi ale rufelor murdare şi ne apărăm teritoriul cu străşnicie, cu mătura-n mână şi chef de arţag!
E bine să se ştie!
Articol scris de Liliana Angheluță / sursa foto www.shutterstock.com