Cine-a spus că unii nu trăiesc bine?
Ba chiar simt nevoia să arate asta!
Manelele date la maxim anunţă victorios despre cât e de grozav unul, despre câţi bani învârte şi ce noroc formidabil are-n dragoste.
“Sunt şmecher!” e concluzia celor mai ascultate melodii, şmecheria devine model de urmat, mai ales că vocea ăluia de cântă e convingătoare.
Te face să crezi brusc că eşti prost, de vreme ce tu n-ai nici bani şi nici cine ştie ce noroc.
Educaţie, cultură, respect şi demnitate pălesc în faţa şmecheriei.
La orice oră vei găsi pe unul care-ţi va demonstra că valorile tale sunt apă de ploaie câtă vreme nu te ajută să trăieşti mai bine.
Şi, în timp ce vei căuta cu disperare citate pline de înţelesuri adânci, individul va pune de-un grătar şi va trimite copiii după nişte sticle cu bere:
Veniţi repede, mă, că mi-e sete şi azi sunt cu chef!
Păi da, e cu chef şi vrea s-arate.
Aşa că dă muzica şi mai tare, să ştie tot cartierul că e grozav, scoate nişte cârnaţi, nişte mici şi-şi cheamă prietenii, că singur nu poate învârti la foc.
Astea-a treburi de grup, să vadă toţi şi să se ducă vorba că ştie să se distreze.
Chiar dacă nu-s bani mulţi în mijloc, merge şi cu nişte bucăţi de macrou, că-i mai ieftin şi face fum şi ăla.
Nimeni nu spune nimic, şmecherul intimidează pe toţi, femeile-şi strâng rufele de pe sârme, geamurile se-nchid brusc, dar nimeni nu comentează.
Tu, cu capul plin de gânduri, te zbaţi să-nţelegi când va pricepe odată România că trebuie să facă ceva pentru viitorul ei.
Când nu suntem în stare să ne punem la punct vecinul gălăgios, cum să facem ordine în lucrurile mai mari?
Când plecăm capul în faţa mitocăniei, cum s-avem pretenţia de a fi respectaţi, cum să izgonim grobianismul dacă-l tolerăm?
Pe măsură ce noi ne închidem în casă, speriaţi de mârlăniile din jur, ele vor prolifera, noi înşine le lăsăm teren liber.
Ne distrugem singuri chiar şi respectul de sine, atunci când înveţi să te resemnezi, o vei face mereu.
Şi e păcat!
Articol scris de Liliana Angheluță / sursa foto: blogdiniad.wordpress.com