S-au obișnuit românii cu plecatul, cu zborul dus-întors spre sau dinspre țările unde trăiesc și lucrează. De două ori pe an sau când pot fac ruta Roma Ciampino – București , Madrid – București sau de oriunde ar fi ei spre casă.
Au văzut că dracul nu-i chiar atât de negru, s-au adaptat și știu că se pot adapta oriunde în altă parte, așa c-au început de ceva timp să se transfere. Adică din Italia pleacă în Spania, din Spania în Anglia, din Belgia în Franța și tot așa. Cunoașterea limbii e de preferat, desigur, dar merge și fără, cum s-au descurcat prima dată o pot face și acum, mai ales dacă au un ban deoparte.
Alții pleacă spre capitale europene ca turiști, vor să vadă altceva, să înțeleagă cum merg lucrurile acolo și, bineînțeles, să se relaxeze, că doar muncesc destul. O prietenă m-a întrebat de curând cum fac eu de am reușit să merg la Londra, la Madrid, în Praga sau în alte locuri, ar vrea și ea să se plimbe, să vadă și să cunoască dar se teme s-o facă singură.
A învățat drumul Roma – Maramureș, dar restul lumii este încă o enigmă.
Cum fac? Simplu, în primul rând îmi doresc. Mă gândesc ce oraș mi-ar plăcea să văd și-ncep să visez că ar fi frumos dacă aș putea s-o fac. Apoi mă scutur din vise și încep să mă uit pe bilete de avion, întotdeauna direct pe site-urile companiilor de zbor, nu pe cele ale agențiilor care încarcă la preț.
Îmi fixez călătoria într-o perioadă mai rece, nu în plină vară că nu suport căldura și nici prețurile mari. De exemplu, primăvara caut bilete de avion pentru toamna acelui an, așa sunt mai ieftine. Desigur, nu pot ști cu multe luni înainte dacă în acea perioadă voi fi liberă la locul de muncă, dar dacă iau bilet din timp voi anunța și voi fi liberă.
Următorul pas este să prenotez hotelul, dacă o faci din timp îți alegi unul mai ieftin și în centru sau în apropierea unui metro cu care să te poți deplasa.
Apoi scot la imprimantă toate biletele, să fiu sigură că nu se pierd în memoria computerului, și uit de ele.
Cu vreo două săptămâni înainte de plecare încep să caut informații: cum se ajunge de la aeroport în oraș, eventual îmi cumpăr bilet online ca să nu mai pierd timpul și neuronii acolo, care sunt obiectivele turistice de vizitat, îmi scriu pe carnețel tot, piețe, clădiri istorice, muzee de văzut și parcuri de admirat.
Mă uit să văd ce se mănâncă în acea țară, care sunt felurile lor tradiționale, încerc să-mi dau seama ce prețuri sunt ca să nu mă păcălesc la fața locului.
Bagajul mi-l fac cu o seară înainte, de regulă doar bagaj de mână, două perechi de pantaloni și trei bluze de schimb îmi ajung pentru trei zile și evit așteptarea de la ieșirea bagajelor de cală.
Odată ajunsă ”dincolo” stau locului un pic, mă impregnez de atmosfera noii țări, încerc să înțeleg încotro s-o iau și, dacă nu pricep ceva, întreb. Oricum românii sunt peste tot și dacă vreți să aflați cum muncesc, cum trăiesc efectiv în acea țară, aveți ocazia s-o faceți pentru că veți auzi vorbind românește pe străzi.
Articol scris de Liliana Angheluță