L-am cunoscut într-un tren, în drum spre Constanţa.
Un om la vreo 60 de ani, cu un soi de fericire-n ochi.
Venea de la Lepşa, din inima munţilor Vrancei; avea acolo o căsuţă şi se bucura de ea de câteva ori pe an.
- Cum de v-aţi gândit tocmai la Lepşa? E departe de casă, de Constanţa!
E o poveste a copacilor, doamnă! O poveste şi-un miracol!
În urma unui accident de maşină, soţia lui rămăsese paralizată. Picioarele n-o mai ascultau, deşi analizele demonstrau că nu exista traumă cerebrală.
Erau tineri, cu doi copii încă mici; năpasta venise peste ei, dar dragostea lui pentru soţie era puternică.
O duse pe la toţi doctorii: nimic de făcut, analizele bune.
O duse pe la preoţi, pe unde n-a fost! Până într-o zi când un preot i-a spus că problema soţiei e psihică, să-ncerce s-o ducă în natură, la munte, aşa cum obişnuiau înainte de accident.
Aşa a făcut omul nostru: a cumpărat o platformă mică, pentru bagaje, cort şi lucruri de voiaj şi au început călătoriile.
El o lua în braţe, el o ajuta să se-mbrace, el îi făcea umbră cu inima.
Într-o noapte, în timp ce dormeau, se dezlănţui o furtună teribila: fulgere, trăznete cumplite, şuvoaie de apă violentă! Speriat, omul luă soţia în braţe, o duse la maşină, strânse repede totul şi-ncercă să plece, dar roţile patinau pe nămol.
După mult chin şi mare spaimă, reuşiră să se-ndepărteze şi se opriră în primul sat, să ceară ajutor, erau uzi până la piele.
Pe la cinci dimineaţa bătură la o poartă, ieşi o bătrânică şi găsiră culcuş bun şi cald.
Târziu, cam pe la prânz, când se trezi, omul nostru era singur în pat. Se ridică dintr-o zvâcnitură, ieşi în prag şi-şi văzu soţia care mergea liniştită prin grădină, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum n-ar fi fost un miracol.
El nu spuse nimic, de teamă că pasărea gingaşă a lui Dumnezeu ar putea zbura.
Când s-au întors acasă, la Constanţa, soţia nu mai reuşea să meargă. Prietenii, rudele, nu credeau povestea lor, aşa că s-au întors la Lepşa, acesta era satul unde găsiseră adăpost.
Una peste alta, la Lepşa mergea şi a continuat să meargă toată viaţa, la Constanţa nu. De aceea aveau căsuţa acolo: de câteva ori pe an trăiau ca şi cum acel accident nu s-ar fi întâmplat.
Îl ascultam, mirată.
- E o poveste a copacilor, doamnă! Lepşa e zona cea mai ozonată a Europei. E înconjurată de păduri întinse, nu e industrie în jur, aerul e curat şi tare, apele sunt limpezi şi reci.
E un miracol, da, dar al copacilor!
Să nu uitaţi!
Articol scris de Liliana Angheluța / sursa foto skytrip.ro