Vacanţele de vară păreau interminabile, dimineaţa mai era ce mai era, mergeam cu mama la piaţă, mă trimitea în grădină după roşii, îmi punea apă într-un lighenuş şi mă lăsa să-mi spăl singură vreo bluză, să-nvăţ cum se spală, un pic de treabă făceam, pe măsura puterilor mele şi trecea dimineaţa.
După amiezele erau însă interminabile şi, cum vedea că mă plictisesc, îmi spunea:
-Ia-ţi preşul şi du-te-n grădină!
Preşul meu era din ăla colorat, făcut la război din fâşii de ţesături diferite, de regulă rupte din bluze vechi sau cearşafuri uzate, bunica le sfâşia pe toate, c-avea răbdare, apoi le înnoda între ele având grijă să amestece culorile, le făcea ghem şi, când erau mai multe gheme adunate, le ducea la o femeie, la ţară.
După ceva timp aducea acasă preşuri noi, se foloseau în bucătărie, pe holuri. Unul mai mic şi mai terfelit era al meu. Luam o carte sub braţ şi mă opream direct sub părul cel bătrân. Aşezam frumos preşul direct pe iarba pământului, îmi culegeam vreo trei prune din alt copac şi-ncepeam să citesc.
Îmi aruncam ochii la nori, urmăream furnicile, melcii codobelcii. Furnicilor le puneam câte un beţişor obstacol în cale, nici nu se temeau, numaidecât traversau beţişorul şi-şi vedeau de treabă. Pe melci îi chinuiam, să ştie că e o stăpână a grădinii, ţineam degetul în dreptul ochilor – coarne şi pac! Iar îşi întindeau coarnele, iarăşi pac!
Citeam, mă uitam prin transparenţa frunzelor care începeau să se-ngălbenească, îmi priveam venele pulsând sub piele. Mă mai uitam şi sub frunzele de mentă, acolo se adăposteau uneori licuricii.
Aveam timp pentru toate.
Preşul ăla colorat era ca şi covorul zburător, mă ducea în altă lume, nimeni nu mă chema în casă câteva ore, eventual mă mai duceam eu să beau apă, dar atât. Nu era tehnologie, televizorul se aprindea doar seara. Când m-am făcut mai mare am primit un şezlong, apoi s-a instalat o măsuţă în grădină. Acolo făceam exerciţii de gramatică, acolo citeam câte trei cărţi deodată, luam una, lăsam alta. Era un univers în sine, cu nori, prune, furnici, boabe de struguri şi licurici.
Acolo nu te plictiseai niciodată pentru că era mereu câte-o albină de alungat sau o furnică de sâcâit.
Faceţi în aşa fel încât copiii voştri să aibă un preş şi-un loc unde să-l întindă, măcar uneori, măcar câteodată. Să nu le treacă primii ani în faţa ecranelor, fără a şti ce-nseamnă un melc codobelc.
Articol scris de Liliana Angheluță