Eram la piaţă, printre tarabe, când, deodată se auzi un plânset sfâşietor de copil.
O fetiţă, cam la doi ani, era sursa lacrimilor, toată lumea se uita spre ea, cu teamă că s-ar fi lovit.
“O fi căzut, mititica!” – îşi dădea cu părerea cineva
“O fi pocnit-o mă-sa!” – zicea altcineva.
Mama era alături, o zgâlţâia de mână şi-o certa de aproape, ceva îi spunea, aplecată, să fie auzită mai bine de fetiţă şi mai puţin de cei din jur.
O doamnă, alături de ele, se uita, stânjenită, neştiind ce să facă şi cum să intervină.
Toată supărarea pornise de la un pup.
De câte ori trebuie s-o facă cei mici, au sau nu chef, trebuie să pupe prietenii noştri, mătuşi pe care le văd prima oară, copiii şi bunicii altora, oameni necunoscuţi şi neiubiţi.
“Hai, dă un pup domnului, că ţi-a luat ciocolată! Că nu-ţi mai ia dacă nu-l pupi!”
Un adevărat şantaj sentimental.
Copiii cedează, de cele mai multe ori, sărută obrazul întins cu evidentă scârbă, apoi se şterg la guriţă sau se şterg pe obrazul pe care au fost pupaţi la rândul lor.
Doar aşa scapă de insistenţele tuturor, ba chiar sunt lăudaţi că au fost ascultători şi li se spune că vor mai primi daruri dacă ştiu să mulţumească aşa cum trebuie.
Există însă studii de comportament care arată că acest obicei e o adevărată traumă pentru cei mici. Ei îşi iubesc părinţii, fraţii, surorile şi bunicii, adică persoanele pe care le văd de la început şi cu prezenţa cărora se obişnuiesc treptat. În momentul în care sunt obligaţi să sărute un străin se simt jigniţi, de parcă ceea ce vor ei nu ar conta.
Mai mult decât atât, învaţă că trupul poate fi marfă de schimb, că alintările şi dragostea pot fi simulate, că pot obţine ceva în schimbul unui sărut.
De aici şi până la a accepta avansurile unor pedofili nu e un mare pas, dacă acela pretinde un sărut în schimbul unei jucării, calea îi este netezită de eforturile anterioare ale părinţilor.
Cel mai bine e să lăsăm copiii să iubească pe cine vor şi cum vor, o strângere de mână, o atingere uşoară trebuie să fie decizia lor, nu a noastră. Vor creşte mai siguri pe ei, nu vor avea sentimentele de vinovăţie că “nu s-au purtat frumos cu tanti” şi vor şti să-şi impună punctul de vedere mai târziu.
Articol scris de Liliana Angheluță