Prima mea întâlnire cu Regele Mihai a fost în surâsul bunicii Maria!
Mă ghemuiam pe patul ei moale – avea o saltea de puf, primită zestre – şi-o iscodeam.
Bunica mea era lenjereasă; din asta trăia după ce comunismul le luase mica prăvălie de brânzeturi. Trecuse prin război şi-mi povestea, cu dispreţ, cum intraseră ruşii:
– Prăpăd au făcut! Nişte porci beţi! Intrau cu armele în casele oamenilor!
O întrebam despre Rege. Brusc, surâdea, senin:
– Era frumos! Şi-l iubea lumea! Dar porcii ăştia i-au pus pistolul la tâmplă şi-a trebuit să abdice!
Mai îmi spunea şoptit că Regele trăieşte, undeva, în lumea largă. Deveneam visătoare: aveam un rege, îl simţeam al meu ca şi zâmbetul discret al bunicii.
A doua întâlnire a fost într-o seară când tata, după ce-a tras perdelele, după ce s-a asigurat că porţile sunt închise, a dat drumul la radio. Unda ajungea la noi de parcă ar fi venit dintr-o altă galaxie: Europa liberă. A spus sec:
– Linişte, vorbeşte Regele!
Două întâlniri personale am avut: prima îmi transmitea o dragoste uriaşă, a doua – un profund respect!
Pentru monarhia sub semnul căreia ne-am născut ca şi ţară!
Am aflat târziu că în seara abdicării, Regele Mihai a fost ameninţat că, în caz de refuz, vor fi ucişi 1000 de studenţi arestaţi pentru că participaseră la manifestări anticomuniste. Am aflat târziu că pe 10 mai 1866, Carol de Hohenzollern intră pe pământ românesc, îl sărută şi jură credinţă neamului. Tot pe 10 mai, în 1877, se va proclama Independenţa faţă de Imperiul Otoman. Şi tot pe 10 mai, în 1880, Carol devine primul rege al Principatelor care se unesc, astfel, sub numele de România!
Multe le-am aflat târziu! Dar dragostea şi respectul le-am avut mereu! Şi, dacă aş putea, i-aş spune bunicii că Regele Mihai e tot frumos şi bun.
Ce-ar mai surâde, bunica mea, acum…!
Articol scris de Liliana Angheluță