Se spune că lampa lui Aladdin și cea a profetului Abraham ar fi fost aprinse cu ulei de cânepă.
Proprietățile lui se cunosc aproape dintotdeauna la nivel empiric, dar știința modernă vine cu constatări uluitoare, de ultimă oră, care-l scot din plutonul uleiurilor obișnuite.
La ora actuală este considerat a fi cel mai bun din punct de vedere nutrițional, datorită raportului perfect adecvat organismului uman între acizii grași esențiali omega 3 și omega 6.
Doctor chimist Anca Daniela Raiciu ne spune de ce sunt atât de importanți acești acizi pentru sănătate: ’’pentru că îndeplinesc roluri importante în corp de la creșterea și maturizarea normală a tuturor celulelor, îndeosebi ale celor din creier, până la menținerea sănătății aparatului cardiovascular și întărirea sistemului imunitar.’’
Specialistul ne dă lămuriri și cu privire la afecțiunile pe care uleiul de cânepă le tratează cu succes: ’’este benefic în afecțiunile sistemului nervos, inclusiv în depresii și boala Parkinson, în afecțiuni ale pielii și mucoaselor, în cele inflamatorii, în cancer, inclusiv în cel instalat deja, excelent ca adjuvant, mai ales în stările post-operatorii – își începe Daniela Raiciu pledoaria.
Acest ulei reduce nivelul crescut de colesterol și trigliceride, aspect important în boala cardiovasculară, tratează cu succes simptomele premenstruale și ale menopauzei, ține la distanță scleroza multiplă, dă rezultate excelente în eczeme, psoriazis, lupus, colită ulceroasă – atunci când este consumat zilnic într-o cantitate de 20 ml., dar este folosit și extern pe zonele afectate – și reduce semnificativ simptomele artritei reumatoide fără nici un efect negativ.
Folosit in diabet zaharat s-a constatat că are efect benefic asupra lipidelor serice și a echilibrului glicemic, dacă se ia o doză de 10 ml/zi.
Poate fi folosit ca bază de restabilire a sistemului imunitar deoarece ajută la reglarea florei intestinale și crește energia celulară necesară ’’măturării’’ din organism a tuturor deșeurilor nefolositoare’’, încheie dr. Raiciu lista scurtă a principalelor beneficii ale administrării uleiului de cânepă.
Ștefan Manea, creatorul celei mai mari companii de produse naturale pentru sănătate și frumusețe, HOFIGAL, obține cel mai pur ulei de cânepă de pe piața românească.
Singurul cu adevărat presat la rece!
’’Noi reușim să-l scoatem la rece păstrând absolut toate ingredientele și enzimele sale prețioase! Mașina cu care-l obținem este realizată în Germania după un brevet de invenție original, fiind construită în așa fel încât reușim să răcim uleiul în timpul procesului de fabricație , ceea ce îi asigură păstrarea intactă a tuturor substanțelor valoroase pe care le conține.
Chinezii, de exemplu, produc și ei un astfel de ulei, dar sunt înnebuniți ca să zic așa, pentru că ei folosesc 3-5 tipuri de conservanți și E-uri în timp ce uleiul produs de HOFIGAL este absolut pur, natural, bio!’’, spune Ștefan Manea cu satisfacția lucrului bine făcut.’’
Ce diferențiază uleiul de la HOFIGAL de alte uleiuri de pe piața românească?
’’Există mai multe secrete care stau la baza unui ulei de o asemenea valoare calitativă. Noi îl extragem exclusiv din semințe, dar secretul este să știi să recoltezi sămânța, pentru că dacă o iei la batoză, așa cum fac majoritatea, ea nefiind coaptă bine, pierde apa și pierde și omega 3 și 6, devenind plină de omega 9, care nu mai este atât de folositor!
Uleiul de cânepă de la HOFIGAL este produs din cânepa cultivată la Furculești – o localitate între Alexandria și Turnu-Măgurele – unde compania deține 300 de ha de pământ bio, înregistrate la Ministerul Agriculturii.
Accentuez ca să știe toți cititorii dumneavoastră și utilizatorii de ulei de cânepă – spune inginer chimist Ștefan Manea – importanța presării la rece și evitarea obținerii acestuia la cald, procedeu prin care se introduc multe substanțe chimice cu efecte nocive, derivate din procesul rafinării. Dacă rafinezi acest ulei îi degradezi acizii grași și vitamina E, aceștia fiind sensibili la căldură, lumină și prezența oxigenului.
Din acest motiv se și recomandă păstrarea lui în sticle închise la culoare sau opace, iar după deschidere să fie păstrate la frigider.’’
În concluzie, dacă optezi pentru introducerea în alimentația ta a uleiului de cânepă, pentru a fi sigur că folosești adevăratul ulei pur al naturii, fii extrem de exigent cu ceea ce cumperi!
Asigură-te că achiziționezi ulei de cânepă de cea mai bună calitate, că acesta este brut, neprocesat și organic și că nu conține nici un tip de ulei hidrogenat.
Articol scris de Adriana Caranfil