Adică de două ori pe an, de Paşte şi de Crăciun, de Naşterea şi Învierea Domnului, să ne aducem aminte că suntem creştini şi să fim mai buni ca în restul anului.
Aşa spun reclamele publicitare, că trebuie să dăruim cozonaci şi ursuleţi, chiar şi detergenţi, farfurii şi fesuri colorate cu gândul la umanitate.
Şi-n restul timpului ce facem?
Putem să ne-njurăm, să fim nesimţiţi unii cu alţii, să ne întoarcem reciproc spatele la nevoie, să ne-nchidem uşile-n nas?
Putem să ne bârfim, să judecăm, să-i invidiem pe cei care au mobilă nouă şi noi nu, să ne dăm în cap cu vorbe şi bâte?
Iisus s-a născut într-o zi dar pentru totdeauna, s-a dăruit pe sine lumii întregi, nu a aruncat firimituri, nu s-a scotocit prin buzunare după ceva mărunţiş, cum facem noi.
E drept că de-abia ne ducem zilele şi noi, dar de multe ori avem vecini amărâţi care ar fi bucuroşi să le trecem pragul cu două mere, nu mai mult, sau doar cu două vorbe bune. Dăruirea de sine nu ţine de sărbători, nici neapărat de bani.
Mi-amintesc că odată, demult, locuiam alături de un om care nu se mai vedea de zile bune. Îngrijorată, am ciocănit şi, când a deschis uşa, am văzut cât slăbise. Brusc!
Nu mânca de câteva zile, n-avea ce şi, mai ales, nu mai avea chef de viaţă. Din două vorbe am înţeles tot, o ciorbă fierbinte l-a pus pe picioare, un ardei umplut i-a redat puterea şi a luat-o de la capăt.
Nu, nu trebuie să fim buni doar de Crăciun, trebuie să fim atenţi în jurul nostru mereu.
Fiecare om e o poveste, fiecare fereastră ascunde o lume, nu e neapărat nevoie să cumpărăm detergenţi soacrei şi maşinuţe copiilor.
E suficient să zâmbim cuiva necăjit, să dăm ce-i trebuie în acel moment: un măr, o pâine, un sfat, un drum nou.
Mai ales un drum nou şi-o bătaie de inimă alături.
Articol scris de Liliana Angheluță / Sursa foto: blog.worldvision.ro