Unde te duci când nu mai poţi suporta?

Banner Film Experience

asociatia-necuvinte-bucurestiSă nu ne ascundem după deget şi sa nu ne prefacem că nu ştim realitatea, în România violenţa în familie a ajuns să ni se pară firească, bărbăţia se manifestă cu pumnul sau palma, puterea stăpânului casei nu poate fi exprimată altfel.

Femeile rabdă, unele sunt sfătuite chiar de părinţi “să mai tacă şi ele”, altele se gândesc “să aibă copilul un tată”, altele, pur şi simplu, învaţă să-şi înăbuşe vorbele, gândurile şi să se controleze astfel încât să nu dea rost la un nou scandal.

Trăiesc cu o mască, zilnic, se prefac că sunt mulţumite, şterg praful de trei ori în acelaşi loc, calcă şi răscalcă totul ca să nu aibă “domnul” sămânţă de ceartă. Evident, la un moment dat nu mai pot, ştiu doar că trebuie să fugă din aşa zisul cămin cât mai repede, nu mai pot suporta teroarea, jignirile şi palmele, ameninţările şi umilinţele.

Şi nu ştiu unde să se ducă, ar vrea să dispară, să li se piardă urma, să nu-l mai vadă niciodată pe cel care care le-a omorât pe jumătate.

Vor să fie protejate, să-nceapă o viaţă liniştită, departe de tot ceea ce a fost, să muncească şi să-şi crească copiii în siguranţă.

De multe ori nu au încredere să se ducă nici la părinţi, sunt unii cu idei fixe de genul “tu l-ai luat, tu să te descurci, treaba ta unde te duci!”, alte femei au părinţi departe, la ţară, părinţi în vârstă care nu le-ar putea apăra de furie şi ameninţări.

Şi atunci? Unde pot merge, cu cine să vorbească pentru a ieşi din impas?

Sunt multe organizaţii care apără femeile victime ale violenţei în familie, dar mi s-a spus că una dintre ele funcţionează ireproşabil.

Asociaţia “Necuvinte” din Bucureşti se activează imediat şi reuşeşte să ofere  adăpost, consiliere psihologică, suport juridic şi analize medicale în orice judeţ.

Asta pentru că au o reţea de informare, pentru că pun suflet şi nu tratează cu nepăsare problemele.

Iată contactele:

Distribuiţi, să se ştie, o femeie, undeva, vreodată, va găsi calea spre libertate datorită acestui mesaj.

Iar copiii ei vor reuşi să trăiască în linişte, în senin, fără teama că vine tata beat acasă, fără teama de a auzi lovituri, palme şi ţipete.

Articol scris de Liliana Angheluţă

Sursa foto: necuvinte.ro

 


Acest text este protejat de drepturi de autor. Este interzisă copierea sau reproducerea altfel decât este prezentat în Termeni și condiții.

Iti vor placea si...

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

14 − seven =