Aşa cred mamele.
Copilul lor merită ce-i mai bun de la viaţă, aşa cred, că pruncul e cel mai frumos, cel mai deştept, că nota 10 e cea mai potrivită, că el a învăţat bine, dar doamna se poartă urât.
Nu toate mamele, ce-i drept, dar prea multe au senzaţia că fiul lor sau fiica sunt cuminţi, ascultători, şi că viaţa trebuie să li se deschidă lin, chiar dacă ei nu prea sunt în stare de multe lucruri.
Greşelile sunt trecute cu vederea, pe ideea “lasă că-i mic, o să afle mai târziu cum trebuie să se poarte” sau se dă vina pe ceilalţi, de genul “n-a fost el de vină, ci profesorul, că n-a ştiut cum să-l ia!”
Dificultăţile de socializare sunt puse pe seama celorlalţi: “lasă, mamă, nu vezi că-i prost prietenul tău? Tocmai pe ăsta l-ai găsit din atâţia copii?”
Multe mame nu cer nimic copilului, îl lasă ca pe el, să nu-l supere, să nu-l audă plângând sau să nu-l vadă botos, asta le rupe inima şi se poate întâmpla ca micul prinţ să le mai şi spună că nu mai sunt iubite, ceea ce e de neconceput.
Greu de suportat un copil supărat, ne doare sufletul, aşa este.
Dar cel mai greu de suportat e faptul că aceşti copii cresc repede mari, convinşi că sunt buricul pământului şi ajung în lume nepregătiţi. Nu vor şti să se poarte cum se cuvine, vor crede că totul li se cuvine, că şeful e un nemernic, că ai săi colegi de muncă sunt răutăcioşi, nu-şi vor găsi locul decât când vor învăţa de la alţii şi în mod dureros că trebuie să-şi facă treaba şi să-şi vadă lungul nasului.
Mamele care dau totul pe tavă copiilor, care nu îi învaţă să colaboreze la treburile casei, care nu-i trimit nici măcar să ducă gunoiul, care nu-i lasă să-şi facă patul singuri şi nu-i învaţă să spele vasele vor constata, peste puţini ani, că tinerii educaţi de ele sunt egoişti, că-n familie au probleme pentru că nu le pasă de nimic, că nu ştiu să participe, să se implice şi să rezolve problemele cotidiene.
Atunci vor spune, indignate:
– Era cel mai deştept copil şi cel mai bun şi uite, s-a mărit şi nu-l mai recunosc! Nu ştiu cum de-a ieşit aşa, doar eu l-am crescut bine!
Articol scris de Sofia Trepcea