Rămâne în memorie. O zi lipicioasă ca şi mânuţa uşor transpirată care se agaţă de mâna mamei. Prima zi de grădiniţă, prima zi în care puiul de om dă piept cu Universul, care-i mult mai larg decât ştia…
VIAȚĂ ȘI OAMENI
Rămâne în memorie. O zi lipicioasă ca şi mânuţa uşor transpirată care se agaţă de mâna mamei. Prima zi de grădiniţă, prima zi în care puiul de om dă piept cu Universul, care-i mult mai larg decât ştia…
Când teama de un soţ violent te paralizează, încotro o iei?! Când eşti ameninţată, terorizată, când încerci să rezişti cu gândul la copiii de crescut, unde poate fi salvarea?! Majoritatea celor care a…
M-a învăţat că furia poate fi ţinută-n frâu, că exploziile de nervi nu fac altceva decât să distrugă. Pe toţi. Doamna Maria îmi era colegă de muncă. Se apropia încet de 60 de ani. Nu-şi vopsea părul. …
Mărturisesc că ştiam unele lucruri despre Constantin Bâncoveanu, dar altele nu. Sau poate mi s-au şters din memorie. Cum se împlinesc 300 de ani de la moartea sa, vă propun să-l pomenim acum măcar pr…
La Festivalul Diasporei, prezenţii s-au aplaudat între ei, au stabilit contacte şi viitoare întâlniri. Se pare că spre binele nostru! Domnul Ponta, la un moment dat, a afirmat că noi, cei plecaţi, ne …
Zic unii că emigranţii României şi-au pus palma-n fund şi-au plecat! Asta sună aşa, ca şi cum nu ne-ar mai păsa, ca şi cum n-am mai vrea să ştim de nimic! Ca şi cum ne-a pocnit pe toţi prin ţări străi…
Sunt imagini care au emoţionat o lume întreagă. Imagini care au sensibilizat opinia publică şi care, uneori, au schimbat cursul istoriei. Prima campanie fotografică pentru drepturi umanitare a fost ce…
Multe vacanţe am mai traversat! Zile lungi, plictisitoare, în care nu faci altceva decât să te târâşti în urma ta, cu creierul amorţit de căldură. Sunt şi vacanţele active, cele în care-ţi legi şorţul…
Biserica, prin străini. La început erau doar cîţiva oameni, rătăciţi şi ei, adunaţi ca din greşeală între acei pereţi reci, albi, fără viaţă şi fără moarte. Priveau speriaţi unul la altul şi-mpreună s…
Viața este un proces de continuă schimbare. A te împotrivi schimbării e la fel de stupid și zadarnic ca și cum ai opri universul din expansiune! Creierul omenesc este dotat cu extraordinara capacitate…