Mi-aş dori să văd mai multe oraşe ale lumii, călătoriile te-mbogăţesc, îţi schimbă ideile şi-ţi dăruiesc senzaţii şi emoţii noi.
Dintre oraşele pe care le-am văzut, Milano este, de departe, cel mai viu, mai colorat, mai plin de viaţă. Şi nu orice fel de viaţă, ci una frumoasă, elegantă, diversificată.
Se vede că e cel mai puternic oraş al Italiei, toate merg din plin, industria dă de lucru oamenilor, obiectivele culturale atrag mii de turişti, viaţa socială este intensă, bulevardele sunt pline de oameni şi magazinele sunt pline de cumpărători.
Piaţa Domului din Milano este punctul central al oraşului, de aici, la câţiva paşi, e faimoasa Opera Scala, un pic mai înainte e Palatul Sforza, înconjurat de un parc imens. În aceeaşi piaţă uriaşă este şi faimoasa galerie a magazinelor de lux.
Milano este foarte legat de viaţa lui Leonardo da Vinci, aici, în Biserica Santa Maria della Grazia se află faimoasa “Cina cea de taină”, operă a cărei restaurare a durat mai bine de 20 de ani, datorită pereţilor umezi al lăcaşului.
Dar ceea ce pune în lumină cel mai bine Milano este moda. Nu degeaba este considerat capitala modei în lume, toate marile case de profil au birouri în Milano şi de aici se gestionează totul. Stilişti, modele, designeri, croitori de lux, modelieri, fotografi, machiori, coafori, o lume întreagă de persoane talentate care ţin în picioare o industrie puternică.
Scurta mea vizită la Milano s-a întâmplat chiar în ultima zi a Săptămânei Modei, perioadă care, prin defilările modelelor, a marcat ce se va purta în lume în primăvara şi vara care vor veni.
Vă spun pe scurt, se va purta verde, negru şi roşu, vara va veni cu voaluri şi ţesături uşoare, imprimate cu flori, revine la modă fusta pantalon şi alte asemenea frumuseţi.
O să vă spun însă altceva, am văzut modele, fete frumoase şi slabe, înalte şi diafane, lumea se oprea uimită pe bulevard şi ele se lăsau fotografiate, ulterior am văzut că, de fapt, pregăteau o şedinţă foto aidoma cu faimoasa scenă cu Marilyn Monroe deasupra canalului care-i ridica fusta.
Ei bine, toate aceste modele care atrăgeau privirile tuturor de abia mergeau, aveau picioarele umflate pe acele tocuri înalte, privirile fetelor erau triste, păreau chinuite şi nefericite. Uneori îşi puneau masca, scoteau zâmbete la comandă, dar în încheierea şedinţei deveneau din nou triste. La finalul zilei eram convinsă de un lucru: “dolce vita” nu-i mereu dulce şi nu-i pentru toată lumea.
Foto: Nicola d’Alessio
Articol scris de Sofia Trepcea