Era o femeie mititică cât un bob de grâu, avea acasă şase copii de hrănit, iar bărbatul ei, deşi harnic şi înfipt, nu reuşea să astâmpere toate cheltuielile.
Aşa că ea lucra vara, doar vara, la fabrica de conserve din oraş.
Dar nu pentru bani, ci pentru că pleca mereu cu sacoşa plină, ba ardei, ba roşii, ba orez, mazăre verde, zahăr şi castraveţi numai buni de pus la borcan.
Muncea trei luni pe an şi-şi pregătea cămara pentru iarnă.
Cu un bănuţ strecurat în mâna portarului ieşeau toţi cu sacoşele pline: borcane de gem învelite în halat să nu se spargă, câte două – trei kile de ceapă, ulei pus cu grijă în borcane cu filet, totul depindea de ce anume se producea în acea zi în fabrică. În zilele când se făcea tocană de legume se umplea oraşul de orez şi ulei!
Cam aşa funcţionau lucrurile peste tot, cine lucra la fabrica de sticlă scotea pe poarta fabricii pahare, cine lucra la detergenţi venea acasă cu săpun, cine lucra la fermă de pui scotea ouă şi pui cărora li se sucea scurt gâtul iar cine era angajat în confecţii textile ieşea cu o geacă sau vreun pantalon.
Urma apoi schimbul, trocul, unul dădea pahare la schimb cu un carton de ouă, roata se învârtea şi lumea îşi rotunjea veniturile.
Orice se fura, de Stat nu se ruşina nimeni, unii s-au îmbogăţit, alţii au supravieţuit, cine reuşea să fure mai mult îşi lua maşină sau îşi făcea reparaţii la casă.
Auzeai:
-Şi-a luat maşină, bravo ei, bine c-a putut, are şi de unde că lucrează la “Coniac”.
O sticlă de coniac nu era totuna cu un kil de ceapă.
Ce era al Statului era al nimănui, nimeni n-avea mustrări de conştiinţă, dimpotrivă, lucrurile mergeau oricum, producţia şi planul cincinal se realizau, salarii aveau toţi şi nu se băgau de seamă hoţiile.
Multe şi mărunte, dar gândiţi-vă că toţi aceia care băgau mâna până la cot uneori, sunt azi cei care votează.
Gândiţi-vă că sunt oameni care renunţă bucuroşi la principii pentru un “dar electoral”, aşa au fost învăţaţi, iar cei pe care-i votează sunt ca ei, numai că-s pe poziţii mai înalte.
Şi-mi sună-n urechi vorbele unei bătrânele, cu mult timp în urmă:
-O să-l votez pe Iliescu, maică, ăştia au trimis camionu-n sat şi dă lumii ulei şi chibrituri, unii-au apucat şi zahăr! Dacă-mi dau şi mie ceva, de ce să nu-l votez? Că doar tot un om e şi el!
Cine, ce şi cum furau ştim!
Singurul lucru pe care încă nu l-am învăţat e că ne furăm singuri căciula sau baticul, după caz, chiar şi după 25 de ani.
Articol scris de Liliana Angheluţă