Femeie de vreo 40 de ani, nu să zici că-i tinerică tare și neștiutoare în ale vieții. Îi umblau ochii în stânga și-n dreapta, să capteze privirile celor care ar fi putut s-o admire.
Eu ar fi trebuit s-o întâlnesc, dar îi știam doar numele, nu și chipul, așa că mă uitam prin sala aceea mare, pregătită să întreb unde era doamna pe care o căutam.
Vedeam că se uită la mine mai fix decât ar fi trebuit, o ocoleam, simțeam că nu e în regulă ceva, n-aș fi vrut să am vreo legătură cu ea. N-am avut noroc, a venit în întâmpinare și, preț de două ore, s-a dat mare.
Că-i deșteaptă, c-a scris bine alea trei rânduri pentru prezentarea cărții, că așa ceva mai rar, că are de gând să facă nu știu ce având în vedere cât e de capabilă.
Publicase pe bani proprii o carte pentru copii și se prezenta ca scriitoare.
”Ca și tine!” – a adăugat.
I-am spus că respectul meu pentru scriitori și iubirea pentru cărțile mari ale omenirii mă împiedică să mă definesc astfel, mai ales că nu trăiesc din asta, deși aș vrea.
” – Dar ce, dragă, tu mai lucrezi? Ah, eu nu, eu sunt o scriitoare, am idei, eu trebuie să fac anumite lucruri importante!”
Am întrebat-o sec dacă ea trăiește din scris, din ce mănâncă ea dimineața, la prânz și seara. Nu, are un soț bogat și atât. Dar e deșteaptă. Asta era clar. Și avea nevoie de cronici bune, de articole care s-o laude, suferea că nu se aflase încă la scară mondială cât e de inteligentă și de sensibilă.
Sunt convinsă că și dacă ar face o ciorbă s-ar mândri trei zile după aia.
Că atunci când face cumpărături îi impune soțului s-o conducă, ea nu poate căra o sacoșă, atunci când merge în vacanță își face multe fotografii doar cu ea, să vadă lumea cât e de fericită pe vârf de munte, în lumina apusului sau în fața unei farfurii cu mâncare.
E superioară. Așa crede…
Oamenii cei mai faini pe care i-am cunoscut au fost mereu cei simpli, cu umilință în vorbe și-n gesturi, nicidecum împopoțonați cu haine scumpe.
Oamenii cei mai buni și deosebiți pe care i-am cunoscut sunt discreți, cultivați și știu că au atât de multe de învățat încât nu pot spune niciodată că sunt grozavi.
Ei sunt și atât.
Articol scris de Liliana Angheluță