Când a murit tata eu eram mică, aveam doar şase luni, mi-au povestit apoi oamenii mari că fusese un om înalt şi vesel, drăgăstos din fire şi bun la inimă.
După foarte mulţi ani am întâlnit un domn care fusese prieten cu el, îmi spunea cum aş fi stat eu într-un pătuţ şi cum râdeam când vedeam omul acela înalt şi bun.
Am crescut cu tată “de-al doilea”, sever, în jurul lui nu puteai să ţopăi şi nici să leneveşti, lumea mea era plină de reguli şi de restricţii, n-aveam voie aia, nu era permis ailaltă, nu puteam să primesc copii în curte, la joacă, şi nu puteam să ies nici eu cu alţi copii, păreau toţi nişte neisprăviţi de care trebuia să stau departe.
Dar aveam cărţi şi al doilea tată mă lua cu el în grădină şi mă-nvăţa să leg roşii, să ud florile, să culeg via şi să mustuiesc, să bat cuie şi să vopsesc, să-mi folosesc mâinile şi creierul.
Uneori mă căinau vecinele-mbrobodite, îşi imaginau că eu sufăr, îmi creau o stare ca şi cum aş fi fost altfel.
Dar altfel cu adevărat mă simţeam doar la şcoală.
Când se apropia începutul anului şcolar mă treceau fiori, se apropia ziua când urma să fie completat catalogul. Doamna învăţătoare şi, mai târziu, dirigintele, întrebau numele, prenumele, data naşterii, numele părinţilor. Eh, aici eu mă blocam mereu, ştiam că tata e mort dar mai aveam şi-un tată viu, culmea, cu alt nume, că mama se recăsătorise cu el.
Şi mă tot suceam de pe-un picior sau altul, mă-nroşeam, bâiguiam numele sau spuneam că am doi taţi. Se-ntorceau capetele copiilor spre mine, nu râdeau, mă priveau doar curioşi pentru că nu ştiau ce-i aia moarte.
Nici eu nu ştiam şi nu-mi plăcea să fiu altfel.
Profesorii plecau ochii în catalog, apoi o chemau pe mama la şcoală să lămurească ea problema tutorială.
Fiecare început de an şcolar era o rană.
Până când am priceput că moartea e naturală, că nu e o ruşine, nici o vină, că amândoi taţii meritau pomeniţi în gura mare, că m-au făcut şi m-au crescut fiecare după puteri şi după firul vieţii lor.
Aşa că, la un moment dat, am spus cu voce tare:
-Tata a murit, se chema Marin. Cel care m-a crescut şi mi-este tutore legal se cheamă Titus. Dumneavoastră scrieţi ce vreţi în catalog, nu ştiu care nume vă e de folos!
Mie mi-erau dragi amândoi!
Articol scris de Liliana Angheluță