Festivalul Internaţional “George Enescu” este evenimentul cultural care pune România pe harta destinațiilor culturale importante din Europa și din lume.
Ediția de anul acesta, a 22-a se va desfăşura între 30 august şi 20 septembrie, în Bucureşti la Ateneul Român şi Sala Palatului.
Timp de 22 de zile, muzicieni şi orchestre de mare anvergură vor concerta şi bucura zecile de mii de oameni prezenţi cu cele 58 de concerte. Printre acestea se află și lucrări de George Enescu interpretate în stil contemporan.
Accesul la festival se va face prin achiziţionarea de bilete şi abonamente în avans, bilete individuale cu preţuri între 40 RON şi 160 RON şi abonamente cu preţuri între 170 RON până la 2200 RON.
Ediţia de anul acesta păstrează reducerile pentru pensionari, elevi şi studenţi, tarifele pentru aceștia încadrându-se între 750 RON şi 350 de RON.
În program sunt incluşi cei mai mari artişti şi cele mai bine cotate orchestre din lume.
Vor concerta:
- Orchestra Filarmonicii din Berlin, a două cea mai bună orchestră din lume;
- San Franscisco Symphony, orchestra de nivel internaţional, are în program şi o lucrare de George Enescu;
- Royal Concertgebouw Orchestra Amsterdam, potrivit criticilor de specialitate este “orchestra cu cel mai catifelat sunet din lume”;
- Israel Philharmonic;
- Staatskapelle Dresden;
- BayerischeStaatsoper;
- DirijorulZubin Mehta;
- Filarmonica din Viena, Filarmonica din Monte Carlo;
- Orchestra Operei din Munchen, Orchestra din Sankt Petersburg;
- Orchestra London Symphony dirijată de Ion Marin, unul dintre cei mai importanţi muzicieni români din lume.
Alţi muzicieni români remarcabili prezenţi vor fi: Cristian Mandeal, Horia Andreescu, Dan Grigore, Alexandra Dariescu, Ruxandra Donose, Valentina Naforniţă, Corul “Madrigal”, Cvartetele “Ad libitum”, “Arcadia” etc.
Printre solişti: ArcadiVolodos, violonista Anne-Sophie Mutter, pianiştii Fazıl Say, Murray Perahia, unul dintre cei mai apreciaţi pianişti la nivel internaţional, Yfrem Bronfman, Andras Schiff, precum şi marea pianista Maria João Pires. Renaud şi Gautier Capuçon vor urcă şi ei pe scena Sălii Palatului.
Festivalul îi reuneşte şi pe câştigătorii concursului “George Enescu”: Alexandru Tomescu, Ştefan Tarara, Valery Sokolov, Elisabeta Leonskaja, Vlad Stănculeasa şi Agnes Baltsa.
La fiecare ediţie a festivalului sunt prezenţi câteva zeci de mii de turişti străini, iar mediatizarea este realizată de cele mai renumite televiziuni din lume precum – CNN, Euronews, BBC şi cotidiene şi publicaţii importante ca – The Guardian.
Festivalul Internaţional “George Enescu” reuneşte cele mai extraordinare talente de muzică clasică din lume și din 1958 până-n prezent nu a încetat să fie un reper de excelenţă, cultură, creativitate şi dăruire.
Articol scris de Raluca Nechita / Sursa foto: antena 3