Telemea, biscuiţi, lapte, mere şi ulei, orez şi medicamente, detergent, şampon şi zahăr, totul merge “pe caiet”!
Până şi cafeaua dimineţii grăbite, covrigii şi sfânta pâine, se trec toate în dreptul numelui, cu caligrafie clară şi intenţia precisă de a se face socoteala lunară, cea finală, în care-ţi goleşti buzunarul ca să achiţi ce ai mâncat deja!
Relaţia între client şi vânzător e, bineînţeles, de încredere maximă, omul cu mâini mari şi aspre de muncă ştie că vânzătoarea nu-l va abandona la necaz şi nu uită să treacă pe la ea la sfârşit de lună.
Iar ea ştie că el nu-şi permite să uite, ştie că va termina salariul în primele două săptămâni şi că va trece din nou pe la ea să cumpere orez şi tot ce-i trebuie.
Oameni sărmani, oameni mici pentru magazine mici. Nu pot trăi unii fără alţii. Oameni care muncesc de dimineaţă până seară, oameni pe care-i aşteaptă copii flămânzi şi pofticioşi acasă. Nu îndrăznesc să se-ntoarcă la ei fără două mere sau fără un pachet de biscuiţi, aşa că intră în magazin, aşteaptă un pic să plece lumea, se foiesc un pic şi apoi îndrăznesc:
-Mai îmi daţi ceva pe caiet? Că mai am câteva zile până la leafă şi gata, după aceea nu vă mai supăr!
Dar gata nu e niciodată! Continuă să se târâie de pe o zi pe alta, muncind cu mâinile lor aspre, aşteptând mereu că-n România se vor schimba lucrurile. Aşteaptă de-o viaţă întreagă, şi-au dat sufletul aşteptând.
România are cele mai mici salarii din Uniunea Europeană, are în schimb cea mai ridicată mortalitate infantilă, media de viaţă cea mai mică şi procentul cel mai mare de oameni care se zbat în sărăcie.
Iar schimbarea aia nu mai vine. Până şi-nmormântarea-i tot pe datorie! Viaţa noastră toată e pe caiet, de la lapte până la lumânări.
Şi ne doare sufletul, parc-am fi vrut să se-ntâmple ceva, să trăim frumos, nu să ne târâim în fiecare zi între casă, locul de muncă şi magazinul mic din colţ.
Cele mai mici salarii, cea mai ridicată mortalitate infantilă şi cele mai multe caiete pline de datorii.
Articol scris de Liliana Angheluță
Sursa foto: vice.com