Aveam 5 ani când m-am înscris la bibliotecă. Veneam cu mama de la doctoriţă, aveam febră…amigdalele, ca de obicei!
Se vede că eram tare amărâtă; mama mi-a spus, pe drum:
– Hai că te duc într-un loc frumos!
Şi dusă am fost! M-am pierdut printre rafturile cu scufiţe, lupi şi purceluşi.
Mai târziu am învăţat să şi citesc! La prima febră din clasa a doua am primit “ Fram, ursul polar”.
Era o ediţie frumoasă, o carte mare, cu coperţi albastre şi plină de poze. Cred c-am citit-o de vreo trei ori pe timp de febră şi de vreo zece ori în total.
“Legendele Olimpului” le-am făcut praf de cât le-am târâit după mine prin grădină. Citeam vara la umbra unui păr, tolănită pe o saltea gonflabilă. După aia am zdrenţuit Jules Verne, Dumas şi ”Moromeţii”!
Nu c-aş fi vrut să le zdrenţuiesc, dar mai mâncam o pară zemoasă, mai mă luptam cu vreo furnică iubitoare de literatură…
Copiii de azi nu citesc!
Unii cred că din cauză că au calculatoare şi posturi de televiziune şi nu mai vor nimic altceva! Eu nu zic că nu-i aşa! Dar mai zic să-i ducem noi într-un “loc frumos”, fără vreun gând anume!
Şi-n timp ce noi ne căutăm de-ale noastre, să-i vedeţi cum înhaţă vreo carte cu coperta colorată! Nu trebuie să le spunem nimic, nu trebuie să-i forţăm să citească ceea ce ne-a plăcut nouă odată!
Îşi vor găsi singuri iepuraşii, prinţii, vrăjitoarele şi piraţii care-i vor conduce într-o lume în care vor călători multă, multă vreme!
Articol scris de Liliana Angheluță/foto Nicola d’Alessio