Hărţuirea sexuală…
Se vorbeşte mult despre ea, s-au deschis uşile dulapului în care erau ascunse scheletele alea, fiecare dintre noi îşi aminteşte când a fost agresată sexual prima dată.
Lucrurile astea pătează pentru totdeauna, marchează o despărţire de copilărie, de inocenţă, iar ceea ce e mai greu de suportat e că tot noi, femeile, ne simţim vinovate mult timp pentru că n-am ştiut să reacţionăm.
Aveam 16 ani, eram în tabără, cu şcoala, o tabără de literatură la Borsec. Vreo douăzeci de elevi, majoritatea fete, de la toate liceele din oraş, erau însoţite de trei profesori. Unul dintre ei, un porc mare şi gras, căuta mereu să explice metaforele apucând fetele de umeri, trăgându-le hotărât spre el, încercând să intre în camerele lor seara, târziu.
Voia să se simtă tânăr şi el, habar nu am, ştiu doar că ne teroriza seara, ciocănea la uşa noastră şi intra imediat, fără să aştepte să fie poftit, se aşeza pe unul dintre paturi şi începea să ne vorbească despre dragoste, despre relaţii, să ne ”înveţe”, chipurile.
Nu se lăsa până nu pipăia una dintre noi, găsea el un moment când vreo fată trecea pe lângă el şi o trăgea de mână, o aşeza pe genunchi, o întreba dacă a înţeles în timp ce-i mângâia gâtul frumos arcuit.
Eram cinci fete în cameră şi nici una nu ştia ce e de făcut, noroc că un alt profesor, când vedea că-i lipseşte colegul, venea direct la noi, să-l scoată afară. În ultimele zile ajunsesem să ne închidem uşa pe dinăuntru, el şoptea pe coridor, ne ruga să-i deschidem, noi încercam să fim educate şi să refuzăm politicos vizita.
Până într-o zi când am înjurat suficient de tare încât să mă audă.
A râs şi a plecat, mulţumit probabil că se juca astfel cu nervii noştri. Iarna aceea ne-a murdărit pe toate, nu mai eram eleve, ci prăzi. Dar ceea ce m-a învăţat a fost esenţial, deşi nu mereu am putut pune în aplicare învăţătura asta.
Nu e cazul să fim “duamne” mereu, e inutil că ne apucăm ulterior să povestim prietenelor, să înjurăm în baie, să despicăm firul în patru, e inutil să încercăm să înţelegem dacă a fost vina noastră într-un fel sau altul.
Majoritatea femeilor se simt vinovate după o agresiune de orice tip, vinovate nu pentru că ar fi stârnit pofta individului cu ceva, ci pentru că nu au ştiut să dea cu el de pământ cum trebuie.
De regulă, femeile vor să pară delicate, educate, cu bun simţ, nu vor să işte discuţii şi conflicte, ele sunt cele care o încasează fără să riposteze.
Aşa e tradiţional, nu?
Dar dacă am riposta urât şi imediat, dacă am trânti individului o înjurătură în faţă, spusă cu poftă, cu nervi arătaţi, n-am reuşi măcar să nu ne simţim vinovate ulterior?
La agresiune se răspunde cu agresiune, imediat, pe loc.
Aşa s-ar mai micşora şi numărul ”porcilor” în circulaţie, obişnuiţi că femeile sunt prea doamne ca să riposteze.
Articol scris de Iuliana Giugulea
Sursa foto:kurddaily.com