Puţini artişti ai lumii au lăsat urme atât de profunde în inima unui oraş.
Michelangelo Buonarotti, născut la Firenze, crescut şi sprijinit artistic la curtea familiei Medici, creator al multor opere dedicate oraşului, trăieşte încă aici.
Nici locul nu l-a părăsit: turiştii vin de pretutindeni, în număr impresionant, pentru a admira cu un fel de evlavie spirituală arta acestui geniu al Renaşterii.
Eu însămi, prima dată când am vizitat oraşul, am făcut-o cu gândul la Capela Medici. În copilărie citisem o carte de legende de nenumărate ori şi această carte era ilustrată tocmai cu statuile din capelă: “ Noaptea”, “Ziua”, “Aurora” şi “Crepuscul”.
Gândul că aş putea să le văd de aproape mă îndemnă spre primul tren, fără să ştiu, la acea vreme, că acelaşi lucru îl fac milioane de oameni anual.
Turismul cultural are ca izvor tocmai dorinţa oamenilor de a vedea opere de artă, de a înţelege semnificaţia lor, îmbogăţindu-se spiritual, de a simţi vibraţia frumosului.
Doar statuia lui “David”, care a întors efectiv pagina în sculptura timpului, care a provocat discuţii deoarece glorifica omul reprezentat în toată forţa lui naturală, doar această statuie aduce oraşului în jur de 8 milioane de eur anual.
Se află în interiorul Galeriei d’Uffizi a oraşului; turiştii stau la cozi nesfârşite pentru a putea intra şi punct de atracţie principal este tocmai “David”.
Casa memorială Buonarotti, deschisă post mortem de unul dintre nepoţii artistului, expune primele sale lucrări, cele din perioada de formare, emoţionante tocmai pentru că este evidentă căutarea de sine şi a drumului ce va veni.
Palazzo Vecchio, un alt punct de interes, adăposteşte o altă statuie impresionantă, “Geniul Victoriei”, iar la Muzeul Domului este grupul statuar care înfăţişează coborîrea de pe cruce a lui Cristos, alături de Maria, Magdalena şi Nicodim, cel care ridică trupul domnului.
Michelangelo muri la Roma, la 89 de ani, în timpul realizării ultimei sale opere: cupola Basilicii Sf. Petru din Vatican. Pe patul de moarte, ceru să fie înmormântat la Firenze şi, după ce fu transportat pe ascuns ( pentru că Papa îl voia la Roma, chiar mort), fu înmormântat la Catedrala Santa Croce Firenze, acea catedrală unde Stendhal leşină, mai târziu, de atâta frumos.
Poate că nici un alt oraş nu duce spre nemurire numele unui artist ca Firenze: oamenii se întâlnesc în Piazza Michelangelo, de unde se poate admira întreaga panoramă, locuiesc pe strade care-l amintesc, îşi beau cafeaua la Bar Buonarotti, mănâncă la restaurantul cu numele lui şi, mai ales, îi iubesc şi preţuiesc arta.
O parte importantă a acestui oraş trăieşte din şi prin Michelangelo.
Iar el, dincolo de secole, nu face altceva decât să ne înveţe, cu dramatism, că Binele şi Răul, Noaptea şi Ziua, stau împreună sub aceeaşi cupolă.
Articol scris de Liliana Angheluța / foto D’Alessio Nicola