Unora nu le ajung nici 30, ajung mari și degeaba, nesimțirea îi guvernează și se mândresc cu ea. Cu cât reușesc să fie mai ”tari în gură” cu atât mai bine, asta după părerea lor.
Dar se spune că primii șapte ani ar trebui să fie cei importanți pentru minima educație a copiilor, fundamentală de altfel.
Asta înseamnă că la acea vârstă un copil ar trebui să salute, să mulțumească, să știe că nu trebuie să fure jucăriile altor copii și nimic altceva, că nu trebuie să răspundă urât, că nu trebuie să jignească pe nimeni.
Ar trebui să știe că nu-i frumos să întrerupă când cineva vorbește, că nu trebuie să cotrobăie prin lucrurile altora, că trebuie să ajute în casă după puterile lor și că trebuie să pună mâna la gură când strănută.
Că trebuie să-și șteargă nasul în propria batistă, că nu trebuie să trântească ușile și așa mai departe.
O listă interminabilă de ”nu-i frumos” și ”trebuie să”.
Multe reguli sunt necesar a fi respectate ca să nu fie izolat de societatea în care se pregătește să intre, tocmai de aceea părinții sunt cei care trebuie să se ocupe de lista asta, altfel se ocupă străinii și e mai rău.
Pe de altă parte, părinții sau cel puțin unii dintre ei au ciudata senzație că grădinița sau școala trebuie să facă tot, că rostul lor pe lume e să hrănească puii de om și să le cumpere hăinuțe și jucării, caiete și treninguri.
Ajung oamenii acasă târziu, obosiți de la muncă și au pretenția ca cel mic să fie gata educat. Fiecare-n camera lui, fiecare în fața vreunui ecran și cu mâna pe mouse, copiii se joacă, adulții socializează, trec zilele și trec și cei șapte ani.
E simplu să procreezi, până și animalele o fac. Un uter și un spermatozoid care s-au întâlnit nu înseamnă că proprietarii lor devin brusc părinți. Adevărații părinți știu să-și rupă din timpul lor pentru viitorul celor pe care i-au adus pe lume.
Știu să se sacrifice un pic, să stea cât mai mult timp cu copilul pentru că numai petrecând mult timp împreună pot vedea și corecta anumite greșeli.
Copiii abandonați în fața ecranelor de televizor, la desene animate, copiii care nu ies din casă cu părinții decât la magazin și înapoi, cei cărora li se-nchide gura imediat ce o deschid nu au cum să capete noțiunile elementare despre bine și rău.
Nesimțirea adulților de 30 de ani este, de fapt, a părinților lor care au așteptat ca școala să facă și treaba lor, asta-i tot.
Articol scris de Liliana Angheluță