Începe cu momentul în care te uiţi în jur, nu găseşti coş de gunoi, frămânţi hârtia în mână, o bagi în buzunar şi nu te gândeşti s-o duci aşa şi s-o arunci unde trebuie, ci priveşti în jur şi, când nu te vede nimeni, o laşi să cadă pe jos ca şi cum n-ai fi tu acela care…
La serviciu, o respiraţie de uşurare când auzi că nu-i şefu’ în ziua aia, vei putea să te uiţi niţel pe net sau chiar să vorbeşti la telefon cu careva fără să te gândeşti că te vede.
Care a fost ultima zi în care ai gândit aşa?
Când ai rupt o floare din grădina altuia, când ai băgat în buzunar ceva care nu-ţi aparţine şi nici nu-ţi trebuia neapărat, doar aşa, din gustul de a face ceva nepermis când nu te vede nimeni?
Am fost obişnuiţi în comunism să fim mânaţi de la spate, verificaţi, controlaţi şi conduşi, era o presiune, nu un mod de gândire. Nu făceam ceva anume pentru că aşa era frumos şi bine, ci pentru că eram forţaţi.
După revoluţie, când a trebuit să ne luăm fiecare viaţa-n mâini, aveam de ales: ori să muncim din greu, ori să ne prefacem că muncim, să treacă timpul. Alegerea a fost între a fi corect sau a te preface că eşti.
Mi-amintesc că odată, demult, căutam clienţi pentru fabrica în care lucram şi am fost contactaţi de un norvegian. Omul ne-a întrebat scurt cât costă minutul de muncă în fabrica noastră. Nimeni din birou nu ştia să răspundă, la noi se muncea aşa, la grămadă, nu conta că unul se fâlfâia de colo colo, că altul se fofila în ziua aia, toţi profitau într-un fel sau altul şi aşteptau să treacă ziua. Ştiau doar că trebuie să ia salariul la sfârşitul lunii, nu că fiecare minut trebuie muncit.
Şi aşa de puţin le păsa unora, încât au fost fabrici care s-au închis din cauza asta, nu pentru că nu ar fi putut fi rentabile, ci pentru că nimeni nu-şi dădea interesul.
Alţii, în schimb, crezând că nu-i vede nimeni pentru că tot ei trebuiau să facă anumite controale, au furat tot ce s-a putut, de oriunde.
Trăim, muncim fiecare pe unde poate, dar de prea multe ori ne uităm în jur, ne asigurăm că nu ne vede cineva şi ne aruncăm bucăţi din viaţă pe stradă, printre gunoaie, de parcă n-am avea nevoie de orice minut.
Articol scris de Liliana Angheluță