– Fir-ai a dracu’de proastă, te izbesc acum de-ţi aduci aminte şi ce n-ai învăţat! Fir-ați ai dracu de tâmpiți. Sunteți tâmpiții tâmpiților. Asta sunteți!
Ăsta era profu’ de mate!
Am învăţat mereu bine la materiile ai căror profesori m-au încurajat şi m-am blocat definitiv la cei care m-ameninţau că mă buşesc cu capul de tablă.
N-o făceau, dar când se uitau fix în ochii tăi şi urlau încremeneai!
Şi ştiţi că-mi pare rău că n-am învăţat bine matematica? Îmi plăceau problemele, alea cu mere puse-n coş şi kilometri parcurşi până în celălalt oraş, numai că după nivelul ăsta am avut profu’cel rău şi n-am mai înţeles nimic.
Mi-am iubit însă profu’de română, părea Dumnezeu când intra în clasă! Era înalt, cu părul alb şi mergea drept, cu pieptul înainte şi catalogul sub braţ.
Nu cred că Dumnezeu are catalog, sau poate da! Că şi El ar avea poate nevoie de ceva unde să scrie fapte bune şi rele, poate că dă şi note la purtare!
Ştiu doar că profu’de română mi-a schimbat viaţa pentru totdeauna cu darul lui de a povesti şi de a asculta ce povesteam noi. Calm, ne privea cu ochi albaştri şi ne spunea despre câte şi mai câte, ne învăţa să gândim şi să iubim.
La gramatică îmi plăcea să subliniez subiectele şi predicatele, să analizez adjectivele şi adverbele, pronumele nehotărâte şi cele mai decise, hotărâtele, el mă analiza la rândul lui şi-mi spunea scurt:
-Bravo!
Lauda lui mă făcea să merg înainte, copiii n-au nevoie de cicăleli şi ţipete, se sperie şi uită şi cum îi cheamă. Pentru mine, orele de română erau sărbătoare, iar dragul de a citi şi scrie mi-a rămas pe viaţă.
Profesorii sunt în inima noastră mereu, cu bune şi cu rele, ne-au transformat în ceea ce suntem, ne-au modelat în oameni sensibili sau nu, ne-au trasat drumul în viaţă cu dragostea lor sau cu nepăsarea, ne-au trezit cheful cunoaşterii sau ne-au lăsat în balta neştiinţei.
Nu există copii care nu-nvaţă, ci doar copii pe care oamenii mari nu ştiu să-i ia, nu ştiu unde e coarda lor sensibilă şi nu reuşesc să-i bucure, să-i facă să vină la şcoală cu inima deschisă şi chef.
Şi, dac-ar exista un catalog pentru profesori, cu note puse de copii, poate ar afla şi ei unde greşesc, s-ar cumpăni şi-ar învăţa mai bine cum să fie oameni înainte de a fi profesori.
Articol scris de Liliana Angheluță