Ar fi ceva! Patru sau cinci milioane de români, că nimeni nu ştie exact, întorşi acasă.
Hai, măcar jumătate dintre ei şi tot ar fi ceva.
Până la urmă, aşa cum ne-am învăţat să supravieţuim în afara ţării, am putea s-o facem şi-n România, nu? Unde am munci nu ştiu, o parte ar găsi, pe 300 de euro, e drept, probabil că atunci când s-ar termina rezervele şi-ar face bagajele şi-ar pleca imediat înapoi.
O parte şi-ar deschide singuri mici afaceri, au învăţat şi văzut atâtea lucruri noi în afara ţării că-i duce capul să-şi inventeze o muncă. Asta dacă nu s-ar enerva pe la birouri, dacă ar fi lăsaţi să muncească în sfânta pace, fără să dea şpagă în toate părţile.
Pentru că-n afară nu se dă şpagă, nu există aşa ceva, totul se rezolvă în administraţiile locale fără să ai nevoie de pile. Bineînţeles că o vorbă bună funcţionează mereu oriunde, mai ales în Italia, că neamuri de sânge suntem, dar e o vorbă, nu un dar.
O altă parte dintre cei întorşi s-ar speria de sărăcia din judeţele lor şi ar încerca să trăiască direct în Cluj, Oradea, Bucureşti, în marile oraşe, că doar nu-s atât de bătuţi de soartă să aleagă prost din prima. În vara asta au fost câţiva primari din ţară care au deschis uşile diasporenilor veniţi în vacanţă, întrebându-i cum văd ei lucrurile, ce-ar putea să facă ei, primarii, ca să se-ntoarcă lumea acasă.
Păi totul a rămas cum a fost.
Oamenii au idei, unii au chiar un ban deoparte, dar cum să trăieşti cu 3 – 400 euro într-o ţară cu preţuri europene? Situaţia e ca un câine care-şi fugăreşte coada.
Unii dintre diasporeni au făcut deja experienţa asta, au deschis afaceri în România, au băgat toţi banii în firme fel de fel, au lucrat cu bun simţ şi seriozitate, au plătit taxe peste taxe şi s-au trezit în scurt timp fără nimic.
Asta pentru că-n ţară trebuie să fii şmecher ca să rezişti, trebuie să ai tupeu sau să ştii ce roţi să ungi la timp. Altfel, pe cinste şi muncă nu se merge mai departe. În condiţiile astea, presupunând că ne-am întoarce toţi, câţi ar rămâne?
Doar să construiască vreun zid careva, să-nchidă graniţele iar! Sistemul e atât de putred încât oamenii se gândesc de sute de ori înainte să facă un astfel de pas. Şi, între timp, cât se gândesc, trăiesc bine-n alte ţări.
Articol scris de Liliana Angheluță