Animale uitate, fac parte mai mult din cărţile de poveşti decât din viaţă, puţine exemplare au supravieţuit modernizării lumii. Nu trăgeau la căruţă de încăpăţânaţi ce erau, se propteau pe picoarele de dinapoi şi pas să-i mai urneşti. Nici de lapte nu erau buni, mai degrabă, nu-i aşa, duci la păscut o vacă decât o măgăriţă.
Şi totuşi, în ultimul timp, au fost redescoperiţi.
Docili, blânzi şi mititei, fac bucuria copiilor, dar şi a celor mari care se-ntâmplă să-i vadă pe la vreun târg tradiţional. Cel mai important este însă faptul că nenumăraţi fermieri au decis să crească măgari, datorită laptelui extrem de apropiat ca matrice de cel uman. Era folosit şi în vechime, mamele care nu alimentau copilul la sân ştiau că laptele de măgăriţă poate fi hrana pruncului.
Nu ştiau, însă, cât e de bun în cazuri de alergie! Zeci de mii de copii nou-născuţi devin imediat alergici la proteinele din laptele de vacă, organismul lor identifică și respinge noile elemente duşmănoase. Erupţii cutanate, diaree, dificultate de respirare, anemie, toate simptome care pun mamele pe jar şi care se tratează destul de greu, lăsând la o parte faptul că se pot dezvolta şi alte tipuri de alergii.
Laptele de măgăriţă, preţios pentru că se poate mulge doar în jur de un litru zilnic şi doar într-o anumită perioadă a anului, este atât de cerut pe piaţă încât asigură un bun venit fermierilor. Nenumărate solicitări vin şi din partea industriei cosmetice care a redescoperit de ce Cleopatra, regina frumuseţii, se îmbăia în acest tip de lapte.
În Italia, la Monte Baducco, este poate cea mai mare fermă de măgari din Europa, în jur de 800 animale, respectate, mulse la timp şi iubite. În România, un clujean, Ioan Tomoş, creşte cu drag şi spor 30 de exemplare, dar vinde deja pe listă de aşteptare.
Răbdători şi perseverenţi de-a lungul timpurilor, măgăruşii reapar pe scena lumii.
Articol scris de Mara Ivan