Aşa-i spunea bunica mamei mele când o vedea că devine nervoasă şi cu chef de ceartă.
Mama îl aștepta pe tata şi, dacă întârzia, numai ce-o vedeai că-ncepe să buşească prin casă, să trântească uşile, să facă înainte şi înapoi până la poartă, prefăcându-se acolo că admiră florile, dar aruncând priviri furişe spre colţul străzii.
-Tacă-ţi gura, nu te lua de el când vine!
Mama n-a ascultat-o niciodată, izvor de discuţii inutile de genul “iar ai întârziat, iar ai stat la o bere, m-am săturat” şi tot aşa.
Vrei să ai mereu dreptate?
Cine nu vrea?
Cine nu-şi doreşte ca din trei vorbe să-şi termine duşmanul, chiar dacă acela e, de fapt, cel cu care mergi seara la culcare.
Atunci ţi-ai dori să nu se fi întâmplat nimic, dar nu, dorinţa de a avea şi de a ţi se da dreptate a fost între timp mai puternică.
Căsniciile care durează până la adânci bătrâneţe nu se bazează pe o dragoste extraordinar de puternică, chimia e aceeaşi, pupăturile şi tandreţurile aidoma cu ale celor care divorţează după scurt timp.
Cei care reuşesc să-mbătrânească împreună au avut şi talentul de a se mai preface uneori că ceva nu-i chiar atât de important, că merită trecut cu vederea, că o greşeală nu trebuie scoasă pe nas de câte ori e vreo ocazie.
Reproşurile, vorbele aspre şi cheful de a demonstra mereu că tu eşti aia bună din relaţie, aia sfântă şi fără de păcat, scosul ochilor şi pânditul greşelilor macină până şi cea mai puternică dragoste.
Înainte de a da drumul vorbelor, pune-te în locul celuilalt, învaţă să te uiţi spre tine din exterior. Imaginează-ţi că eşti tu cea care tocmai nu ştiu ce-a făcut, se poate întâmpla oricui să se afle de partea greşită a baricadei.
Comunicare trebuie să existe, sigur, dar dacă se despică firu-n patru prea mult rişti să rămâi fără păr.
Aşa că, în măsura în care greşelile nu afectează soliditatea familiei, mai dă-o-ncolo de dreptate şi bucură-te, pur şi simplu, de viaţa în doi.
Articol scris de Liliana Angheluță