Prea multe interdicţii şi critici la o vârstă fragedă modifică echilibrul copilului care încearcă să găsească, de fapt, confirmări şi încurajări.
Dacă încearcă pentru prima dată să-şi pună singur pantofii şi reuşeşte s-o facă, dar stângul la dreptul şi invers, personal va fi foarte mândru de ispravă.
De va auzi însă:
-Uită-te la el, nimic nu ştie să facă, nu-l duce capul şi basta!
se va bloca, va continua să-ncerce rezolvarea problemelor, dar fără entuziasm, ci cu teamă.
Momentul în care teama de a se face de ruşine intră în sufletul unui copil este crucial.
Atunci se hotărăşte aproape întreaga sa viaţă, încrederea în sine, atunci se dărâmă şi majoritatea acţiunilor şi a deciziilor sale vor avea legătură cu momentele în care nu a fost încurajat să crească, să exploreze, să zboare:
-Nici măcar să te speli pe picioare nu eşti în stare?
-Te temi să mergi singur la şcoală? Păi nici nu m-aşteptam la altceva, eşti un fricos.
-Să nu te prind pe bicicleta lui sor-ta, eşti neatent şi nu cred că eşti în stare să o foloseşti fără să cazi.
Astfel de replici transformă copilul într-un veşnic temător, i se imprimă că nu e destul de bun, destul de atent, de capabil, de aici până la timiditate cronică nu mai e mult.
În curând va evita să se joace cu alţi copii, va refuza ieşirile în public, va rămâne mereu în umbra celorlalţi, va căuta chiar să se ascundă, copiii timizi alegându-și locurile de bancă cele mai îndepărtate de catedră.
Părerile proprii şi le va ţine pentru el, apoi va înceta chiar să aibă opinii, se va mulţumi să fie martor al vieţii, s-o privească de pe margine.
Crescând, va deveni un tânăr care se ruşinează să danseze, temându-se că nu e destul de graţios, va evita orice conflict de teamă că nu e destul de puternic, va accepta hotărârile tuturor, fără să se opună.
Când se va îndrăgosti va găsi cu dificultate cuvinte să se exprime şi orice gest relativ nepăsător al persoanei iubite va provoca adevărate furtuni.
La locul de muncă nu se va remarca prea mult, nu va avea curaj să discute despre mărire de salariu şi va accepta să îndeplinească sarcini pe care alţii le refuză.
Şi când te gândeşti că totul a început în primii ani de viaţă…
E cutremurător cum se pricep unii părinţi să distrugă încrederea în sine a propriilor copii, fără să-şi dea seama de consecinţe, fără să simtă că iubirea nu poate fi decât necondiţionată.
Articol scris de Liliana Angheluță