Pe vremea copilăriei mele, fetițelor li se spunea ”ai grijă să înveți să faci mămăligă bună, altfel nu te ia nimeni!”
Existau și variante, gen ”învață să speli o cămașă” sau ” vino-ncoa să vezi cum se fac sarmalele”!
Finalul variantelor era același, dacă nu erai destul de harnică… nu te mai lua nimeni!
Nu doar părinții mei spuneau asta, mulți o făceau, creșteam cu teama că vom rămâne neluate.
Când am crescut, primului venit căutam să-i arătăm că știm să facem salate și torturi, sarmale și prăjituri, că știm să spălăm rufe și să fim ascultătoare. Eram învățate să răbdăm, să nu comentăm în fața bărbatului stâlp al casei și purtător de pantaloni. Părinții mei munceau amândoi, bineînțeles, femeile casnice erau puține, dar foarte rar au vorbit cu mine despre ce am de gând să fac când voi fi mare.
Singurele remarci, jumătate ironice, jumătate nu, se refereau la o posibilă nuntă sau la viitorul bărbat.
Mai erau și replicile de genul ” vei vedea când o să ai copchiii tăi!”.
Drumul era trasat. Conta cum învățai la școală și dacă știai să-ți coși șosetele sau să faci mămăliga aia bună. Munca, profesia, nu erau luate prea mult în seamă, nu pe asta trebuia să se clădească viitorul fetelor, ci pe supunerea față de bărbat.
Era clar că urma să muncesc, conta mai puțin unde.
Educația băieților era diferită, erau îndreptați să fie doctori, polițiști sau ingineri, să fie tari, curajoși și voinici. Urmau să întrețină o familie, dar lor nu li se împuia capul de mititei cu viitoarea nevastă.
Primeau mai târziu un sfat important, ăla cu ”femeia nebătută”, adică erau învățați că vor trebui să-și țină femeia în frâu prin orice mijloace, că ei sunt stăpâni, posesori de carne vie.
Nu știu acum ce-și mai învață părinții copiii, dar tare aș vrea să cred că fetițelor li se spune să învețe bine, să-și clarifice ideile despre meserii, să aleagă ceea ce le-ar fi pe plac și să fie independente economic.
Să li se explice că bărbații nu sunt posesori de femei, că doar dragostea și respectul lor poate face o femeie să rămână alături, drumurile sentimentale și relațiile nu sunt definitive, meseriile da, odată învățate, rămân.
Aș vrea ca părinții de băieți să explice copiilor că femeile nu sunt obiecte utile la casa omului și că în nici un chip nu trebuie să fie lovite, faptul că ei sunt mai puternici nu înseamnă că o căsnicie poate fi ținută cu forța.
Aș vrea ca lumea să nu mai pună atât de mare preț pe statul civil, nu contează dacă ești sau nu căsătorită, important e să fii fericită.
Articol scris de Liliana Angheluță