Așa se recomandă tanti Floricica de când ăia de la resurse umane au anunțat-o că nu mai e femeie de serviciu, ci ’’manager floor’’.
-Adică cum? – a întrebat ea cu speranță în glas. Nu mai dau cu aspiratorul și nu mai șterg praful și nu mai spăl ceștile și nu mai…
–Nu tanti Floricica, a oprit-o scurt bruneta drăguță de la Resurse Umane. Matale faci ce-ai făcut și până acuma, numai că dacă te întreabă cineva cu ce te ocupi la noi în companie spui că ești meneger flor. Așa e mai elegant! Matale vezi-ți de treabă în continuare…Faci în continuare ce-ai făcut și până acum.
Călin Cristea, Andreea Miroslav, Liliana Raicu, Ruxandra-Maria Petre și alte mii de oameni intră zilnic pe site-urile de recrutare. Doi dintre ei sunt absolvenți de facultate și nu au avut niciodată un loc de muncă stabil, ci au fost implicați în proiecte sezoniere, doi dintre ei nu au studii superioare și au ocupat diferite funcții în societăți comerciale care au falimentat.
Toți își caută un loc de muncă de luni de zile. Cu toții sunt enorm de frustrați pentru că intră zilnic pe site-urile de job-uri din România și cu toate că nu înțeleg pe deplin cerințele postului, ’’aplică în draci’’ cum singuri s-au exprimat, sperând că dacă vor fi chemați la interviu se vor adapta din mers.
Și cum să înțelegi ce vrea angajatorul de la tine dacă denumirea postului este, după caz: freight forwarder scrum, master material, specialist implementation payroll consultant NAS, développeur Informatica&Business Objects, retention&loyalty assistant și să mă ierte Dumnezeu, floor manager??
Nătâng, te uiți cu speranță după fișa postului, dacă ai norocul să însoțească anunțul de angajare. Dar și aia când e, are darul să te bage și mai mult în ceață, fiind tot într-o engleză absconsă și enigmatică.
Neîncrederea în tine sporește, frustrarea crește exponențial, te simți descoperit și umilit pentru că vrei să muncești în țara ta și nu poți. Și de unde să știe viitorul angajat ce are de făcut, când nici denumirea postului n-o înțelege?!
E normal? E legal? Este eficient?
Consultantul și trainerul Delia Popa de la Smart Staff Consulting spune că simte aceeași revoltă pentru că se utilizează excesiv engleza în tot felul de anunțuri, fie ele de locuri de muncă, cursuri, sau chiar în materialele informative, dar are și o explicație pentru asta:
’’Uneori și eu stau și mă crucesc de câtă “creativitate” dau dovadă angajatorii! De exemplu, vor prefera să spună că sunt în căutare de Innovative Sales Expert – când e vorba clar de un reprezentant de vânzări sau ceva similar.
Alteori, persoanele de la Resurse Umane încearcă prin denumirea postului să confere o aură cât mai atractivă funcției cu pricina, așa cum este cazul referitor la floor manager.
Astfel de anunțuri de joburi apar nu numai în engleză, ci și în germană sau maghiară dacă firma angajatoare are “rădăcini” în țările respective. Din punctul de vedere al angajatorului, cei care nu înțeleg anunțul nici n-au ce căuta la interviu!
Pun astfel de anunțuri firmele care vizează persoane ce vor folosi limba respectivă în relațiile de serviciu: la corespondență, cu firma mamă, cu clienții, cu alți colaboratori, etc.
Aici se includ în general companiile multinaționale, cele de IT, comunicațiile, marketingul, dar există și multe firme 100% românești, cu personal și clienți români care operează doar cu denumiri în engleză. Este – din punctul lor de vedere – o modalitate de a preselecta aplicanții și de a face economie de timp.’’
Hm, și eu care credeam că-i snobism și infatuare…
Este legal ca denumirea funcției să nu corespundă clasificării ocupațiilor – COR?
Adresez întrebarea Deliei Popa, Smart Staff Consulting:
Anunțurile pot fi postate în limbă dorită de companie. Multinaționalele obișnuiesc să vină cu denumiri de posturi pe care le folosesc în interior, indiferent de țara în care activează. Codul Muncii prevede că doar Contractul de muncă să fie în limba română.
Prin urmare, nu există o lege care să oblige angajatorii ca în anunțurile oficiale de angajare să folosească limba română pentru denumirea și fișa postului.
Și nici nu pare să se gândească cineva la una.
Probabil că e unul dintre motivele (nu puține) pentru care angajatorii din România se vaită că nu găsesc oameni potriviți, iar șomerii nu găsesc de lucru.
Articol scris de Adriana Caranfil