S-au înmulţit cuplurile mixte.
A emigrat lumea, s-au adaptat oamenii, au învăţat să spună şi vorbe dulci. Majoritatea emigranţilor români sunt femei, asta şi pentru că a fost mai uşor să-şi găsească un loc de muncă şi un acoperiş deasupra capului.
Multe, foarte multe românce au lăsat acasă bărbaţi beţivi, violenţi şi incapabili să-şi întreţină familia, aşa că au luat ele taurul de coarne şi au plecat.
De la distanţa de siguranţă au reuşit să şi divorţeze, iar cele care au copii au reuşit să-i ia cu ele, să-i înscrie la şcolile din lumea largă.
Contactul cu Occidentul le-a deschis ochii şi în plan personal, au văzut cum se poartă bărbaţii din alte ţări cu femeile lor şi cum se ţin de mână cuplurile chiar şi la vârste mai înaintate.
Au văzut buchete de flori şi respect, adică ceea ce-n unele zone din România nu se vede aproape deloc.
Româncele au descoperit că nevestele occidentale nici la cumpărături nu merg fără soţ şi fără maşină, nu dau în brânci singure. Contactul cu valul de femei din Europa de Est a deschis ochii şi bărbaţilor europeni, aflaţi de multe ori sub papuc conjugal.
Și, cum dragostea nu cunoaşte graniţe, au început să se formeze cupluri mixte.
Bărbaţii, bucuroşi că au găsit neveste care să le gătească şi să le spele rufele cu drag, femeile, mirate că noii soţi nu le-njură şi nu vin beţi acasă. Străinii caută femei românce, s-a dus vestea că sunt harnice şi că nu vor neapărat vacanţe de lux şi bijuterii scumpe, că fac sarmale bune şi că se-nchină la acelaşi Dumnezeu.
Româncele nu sunt obişnuite cu gesturi frumoase, orice surpriză, cât de mică, le bucură, le entuziasmează, aşa că-i uşor să pari bărbat ideal.
Ce spune lumea?
Pe de-o parte auzi:
-Şi-o luat un italian, o fi bogat, că altfel de ce l-a luat?
De cealaltă parte auzi:
-Numai o româncă ai ştiut să-ţi iei, nu ştiai că astea-s moarte după bani?
Vorbeşte lumea în fel şi chip, dar cuplurile mixte au descoperit între timp că dragostea înseamnă respect, flori şi o farfurie straşnică de paste sau de brânză cu mămăligă aburindă.
Ca la mama acasă. Nu contează a cui.
Articol scris de Liliana Angheluță