Cine nu, să nu-i dorească!
Şi-n România nu prea sunt doriţi.
Avem cea mai mică natalitate din Europa, în schimb cea mai mare mortalitate infantilă. Adică din acei puţini copii care se nasc, prea mulţi mor încă în leagăn fiind.
Suntem pe primul loc la avorturi şi culmea, tot pe primul loc la naşteri de către mame minore. Sunt date statistice îngrijorătoare care reflectă şi ceea ce se-ntâmplă în educaţie şi-n nivelul general de trai.
Se pare că pruncii ţării se nasc mai mult nedoriţi, din legăturile adolescenţei sau din imposibilitatea financiară de a face avort.
Puţini sunt cei care-şi planifică sau îşi doresc copii. Coaliţia pentru familie nu prea are cu ce să se mândrească.
Care familie?
Tinerii convieţuiesc liber, nu se grăbesc la căsătorie, familiile se întemeiază pe dragoste şi înţelegere care nu au nevoie de acte pentru a supravieţui sau pe supunerea femeii în faţa unui soţ violent şi alcoolic.
Culmea, naşterile cele mai multe se înregistrează chiar în zonele unde nu-i de muncă şi sărăcia se afişează în toată lumina sau mocirla ei, se pare că sexul neprotejat este singura sau printre puţinele distracţii.
În zonele mai dezvoltate, în oraşele mari, tinerii se gândesc de zece ori înainte să pună la cale ivirea pe lume a unui copil. Şi nici nu-s de judecat, indiferent unde trăiesc nu au siguranţa zilei de mâine şi se pare că-s bucuroşi să fie pe picioarele lor, nu se grăbesc să-şi schimbe situaţia cu responsabilitatea de a creşte un copil.
Ştiţi că-n Suedia, de exemplu, până şi caietele se primesc de la stat?
Alocaţia pentru copiii României este de 84 de lei pentru cei cu vârsta între 2 – 18 ani, adică în jur de 20 euro.
În majoritatea ţărilor europene, acest ajutor pentru creşterea copilului este în jur de 150 euro.
Menţionăm că laptele, hainele, încălţămintea şi ghiozdanele costă aproximativ la fel în toate aceste ţări, inclusiv în România.
Ce ar mai fi de zis?
Că vorba românească ”Cine-i are, să-i trăiască, cine nu, să nu-i dorească!” încă mai e de actualitate.
Articol scris de Ștefan Harabagiu