Eram în autocar, părinte însoţitor, mergeam împreună la Iaşi, să vedem Grădina Botanică şi Palatul Culturii.
Două învăţătoare, trei mame şi vreo 30 de copii între 8 – 10 ani. Eu, ca de obicei, retrasă, pe drumul de dus n-am scos o vorbă, priveam pe geam şi studiam copiii care se-ndopau deja cu sandvişuri cu salam sau ronţăiau pufuleţi.
La Iaşi ne-am dus pe unde aveam de mers, tot cu ochii pe copii, dar în Grădina Botanică i-am mai lăsat să respire şi am început să vorbim între noi.
Ba de una, ba de alta, discuţiile au alunecat spre plan personal, învăţătoarea ne spunea despre cum şi-a tăiat ea părul şi uite ce rău îi stă, o mamă povestea cum are ea de gând să facă cu bărbat-su care nu se ocupa deloc de copii, chestii generale.
Femeile, tot femei.
Ne-am dat la pălăvrăgeală şi, în autocar, învăţătoarea mi-a oprit loc lângă ea. Normal, a venit vorba de copii, de părinţi în general. De câte generaţii au trecut prin mâna ei şi de câte inele de aur a primit ea de-a lungul timpului. Eram mută la început, am crezut că n-aud bine, apoi am întrebat:
- Dar sunt părinţi care fac asta numai ca să treacă plodul clasa? N-ar fi mai bine să-l lase să dea cu capul de griji ca să pună mâna să-nveţe?
- Ah, ce spui? De-ai şti câte inele am primit, câte cadouri! I-am trecut clasa pe toţi, ce era să le fac? Şi ca să scap de ei mai mult, să nu-i mai văd, că dacă-i lăsam repetenţi tot eu mă luptam cu ei.
De ce vă povestesc asta?
Era o învăţătoare ca oricare alta, nu ţipa aiurea la copii, ştia să-i îndemne spre bine, să le explice. Dar problema e la noi. La cei care dau. Cine-a primit… a primit pentru că i s-a dat.
E drept că nu-i bine şi nu-i corect, dar nici noi, cei care au dat vreodată şpagă sau daruri sau mai ştiu eu ce pentru a-şi rezolva problemele nu suntem mai presus.
Corupţia am creat-o toţi, am creat o ţară bolnavă, obişnuiţi să dăm, să luăm, să ne rezolvăm problemele cu bani, daruri sau şpagă.
Iar curăţenia începe cu fiecare dintre noi.
Articol scris de Liliana Angheluță