Cânta frumos, la un colţ de stradă principală, într-un oraş turistic.
Avea microfon şi o chitară.
Aerul vibra de suflet, după ce am ascultat doar câteva secunde nu am mai putut continua drumul meu. M-a ţintuit acea voce caldă, nu puteam să-mi iau ochii de la cântăreţ, aşa că m-am apropiat şi mi-am găsit un locşor aproape, printre alţi oameni care-l ascultau.
Cânta din Eric Clapton, Bob Marley etc, într-o valiză deschisă în faţa lui erau şi nişte discuri înregistrate de el, clar spre vânzare.
De fapt, din când în când, cântăreţul amintea acest lucru: 10 euro pentru un CD cu vreo 15 cântece.
Aplauzele nu conteneau între cântece, iar când începea o nouă melodie se făcea o tăcere impresionantă, oamenii sorbeau muzica. Mulţi îşi găsiseră loc bun pe trotuar, stăteau acolo cu picioarele strânse, legănându-se ritmic, fascinaţi. Oameni din ţări diferite, albi, negri, japonezi, iranieni, tineri şi bătrâni, uniţi întru frumos, fiecare dintre noi uitase că erau în drum spre undeva înainte de a se fi oprit acolo.
Într-o mică pauză am cumpărat un CD, l-am rugat să mi-l semneze, mi-a spus “Mulţumesc” în limba română.
Atunci am văzut că-n valiza lui deschisă erau puţini bănuţi, careva se apropia uneori şi mai lăsa câteva monede. Dar majoritatea celor prezenţi aplaudau şi atât.
Jumătate de oră sau chiar mai bine a durat spectacolul. Perechi de îndrăgostiţi începeau să danseze, atmosfera devenise incendiară, o refugiată din Siria tocmai cerea un cântec cu dedicaţie.
La final, omul şi-a strâns microfonul, tot în aplauzele tuturor, şi-a pus chitara în husă, şi-a luat valiza goluţă şi-a plecat.
Trebuia să mănânce şi el, nu?
Dar lumea vrea gratis.
Descarcă muzică de pe net, nu mai cumpără CD-uri, descarcă şi cărţi, nu le mai cumpără, e destul un click şi poţi viziona, oarecum, muzee, poţi vedea tablouri, sculpturi etc
Arta e ieftină.
Dar, dacă avem bani să ne luăm ţigări, bere şi seminţe, de ce să nu plătim o carte, o intrare la un muzeu, un bilet la un spectacol?
De ce nu punem bani în valiza unui cântăreţ care ne-a bucurat inima?
Dacă artiştii ar muri de foame… cine ne-ar mai ferici pe noi?
Articol scris Liliana Angheluță
Sursa foto Nicola d’Alessio