N-am fost “şoim al patriei”, dar când au apărut, le fredonam cântecele de copii pregătiţi să “zboare spre lumina” patriei, desigur.
Însă am fost pionieră cu cravată roşie la gât şi şnur de comandant de detaşament, cu insigne şi convingerea că patria ne aşteaptă să creştem mari, să-i fim de folos.
Apoi am devenit UTC-istă, în cântece se vorbea despre “macarale care râd la soare” şi despre “viitorul luminos” pe care noi urma să-l construim.
Gata, eram instruiţi şi informaţi, numai că în loc să construim, am dărâmat.
Asta pentru că ni s-a promis libertatea de a înjura, de a ne huidui reciproc, libertatea de a ne îmbrăca în blugi, de a pune de-a curmezişul fără să fim arestaţi. Crâşmele au devenit “baruri”, magazinele “Alimentara” au devenit supermagazine, iar graniţele libere au dat libertatea de a pleca din ţară cu milioanele.
Am votat ba pe unii, ba pe alţii, mai ales pe unii, în funcţie de ce ni se promitea, convinşi că viitorul ăla luminos are de gând să vină. Am tot aşteptat ca cineva să aibă grijă de noi, să netezească drumurile, dar am descoperit că autostrăzile Europei sunt deja netede şi am preferat s-o luăm pe acolo.
Cântecele lăutăreşti nu ne-au mai plăcut şi am umplut pieţele de manele, ţăranii vând urzici şi lobodă, brânză de vaci şi ouă proaspete în ritmuri noi.
S-au închis fabricile, dar nouă nu ne-a păsat prea mult, eram cu ochii aţintiţi departe, aşteptam acel viitor.
Au tăiat pădurile de sub nasul nostru şi n-am văzut, ce mai conta nişte copaci, alţii aveau tot timpul din lume să crească, numai că nu-i planta nimeni.
Au dărâmat tot şi noi ne-am întors pe partea cealaltă, nepăsători la ce se-ntâmplă-n jur, fără să ne dăm seama că nici urmă de macarale.
Apoi am spus că e vina lor, că uite ce-au făcut, ei au greşit, noi nu. Ei au furat, ei au tăiat şi dărâmat, noi n-am făcut nimic, dar chiar nimic.
Atât c-am dat cu viitorul nostru de pământ. Acum îl căutăm, poate că-ntr-o zi vom pune şi noi mâna pe el. Nu cred însă că, după atât de mult timp, mai e luminos, s-a mai umbrit un pic, nici viitorul nu aşteaptă să ne trezim, are alte treburi, prin alte părţi.
Noi avem răbdare însă, am lăsat treburile baltă şi ne tot uităm în zarea altora.
Articol scris de Liliana Angheluță
Sursa foto: TID Romania