E uşor să creşti copii acum: îi plasezi în faţa televizorului, pe program non-stop de desene animate.
Apoi îi critici în faţa tuturor că nu sunt ordonaţi, că nu vorbesc frumos, că sunt bătăuşi, violenţi chiar.
Păi cum să nu fie dacă nu văd altceva decât explozii, alergături şi buşituri? Pentru ei poate fi chiar comic să tragă o scatoalcă vreunui coleg de grădiniţă, doar asta vede toată ziua.
Cum să fie ordonaţi dacă mama nu-i ia pe lângă ea, să-i înveţe de mititei toate cele?
Părinţii se bucură de liniştea obţinută, fiecare se-nchide în camera lui şi gata!
Când sunt mai mari e şi mai uşor: nu e nevoie să-i explici nimic, are Google şi ştie mai multe ca tine. Da, numai că nu toate sursele sunt bune, dar asta nu mai interesează pe nimeni.
Prieteniile se menţin în mod virtual, nu are sens să mai iasă din casă la întâlnire cu ei, le spune ce are de spus pe “What’s up” şi gata.
Până şi mesajele sunt scrise în mod prescurtat. Parcă dacă scrii “că” în loc de “k” ţi se usucă mâna!
Am observat că tinerii, adolescenţii, pierd încet uzul vorbirii.
Toată ziua cu ochii-n Ipod sau întinşi pe patul din camera lor, în faţa televizoarelor, nu mai au chef şi poftă să deschidă gura. Dacă-i pui să-ţi povestească vreo întâmplare, cuvintele ies bolovănoase şi aspre, vocabularul e limitat şi efortul îi vlăguieşte. Ar fi în stare să-ţi scrie pe Facebook tot ce vrei să ştii, numai să-i laşi să comunice în modul lor.
Solitari, într-o lume artificială, în care le-am permis să locuiască mai mult decât trebuia.
Cunosc un băiat care, nevoit fiind să transmită ceva fetiţei din vecini, după o lungă amânare, a bufnit scurt:
Nu pot lua legătura cu ea, nu o văd niciodată online!
Nu-i venea gândul că ar putea trece strada şi ciocăni la poartă!
Copiii, tinerii de azi sunt străini în propriile familii; eroii din desene şi prietenii virtuali sunt mai accesibili şi nici nu le reproşează nimic. Când ies în grup, îi vezi cum merg pe stradă precum extratereştrii, oarecum miraţi! Noroc că ies mereu cu telefonul în mână, altfel s-ar pierde unii de alţii.
Ce fac părinţii între timp?
Sunt cu treburi şi ei, pe Facebook sau cine ştie pe unde.
Înainte copiii se ţineau de fusta mamei care, de voie sau nevoie, îi învăţa tot ce e bine şi tot ce e rău.
Acum fusta mamei-i cu ecran iar lumea – un monolog de cuvinte prescurtate!
Articol scris de Liliana Angheluța / sursa foto: whatisfearlive.com