Aşa-mi spunea fata mea şi eu nu pricepeam ce vrea de la mine, nu ştiam unde ar fi trebuit să mă duc ca să pot intra!
-Cum, mamă, nu ştii ce-i Yahoo?!?
Nu ştiam, de unde era să ştiu? De-abia aflasem că există net şi mi se părea un lucru inutil şi relativ periculos. Eram departe de ţară şi nu mai pridideam să-ncarc telefonul.
-Mamă, fii atentă! Intri pe Google, cauţi Yahoo, vezi că-ţi cere să te-nscrii şi gata. Putem să ne şi vedem, pe Messenger!
Cuvinte necunoscute! Ce-o fi aia Messenger??
Mă intimida, mă simţeam proastă şi bătrână, netul ăsta ce mi se păruse inutil urma să intre-n viaţa mea, cu sau fără voie. Mi-amintesc că m-am codit să mă înscriu. Îmi cerea nume şi prenume, telefon, mă-ntreba de numele căţelului şi de rochia mamei.
-Cum îşi permit ăştia să iscodească oamenii?
Aşa gândeam şi mi se părea că mă expun, că cineva trage cu ochiul în grădina mea.
Copiii noştri erau mai dibaci decât noi, descărcau cântece și filme, schimbau mesaje şi-şi căutau prieteni din toată lumea!
Mi-amintesc că mie mi-a trebuit vreo săptămână să nimeresc ţinta cu săgeata mouse-lui. Mă duceam numai aiurea, numai hăis şi cea! Fata mea a înţeles şi nimerit din prima încercare, mă uitam la ea, avea doar vreo 8 ani şi folosea mouse-ul relaxată, ca şi cum numai asta ar fi făcut toată viața.
Copiii noştri sunt cu un pas înainte, ei ştiu deja lucruri de care noi nici n-am auzit. De fapt, aşa-i normal. Încercăm să prindem valul tehnologiei, să înțelegem ce sunt și cum ne pot ajuta diverse aplicații, dar între timp am mai îmbătrânit. Ne-nvaţă ei pe noi ce tip de hrană e sănătoasă, ne sfătuiesc ei ce doctor să consultăm şi cu ce haine ne stă bine…
Analizează rapid şi spun sau fac ce e de făcut cu o viteză cu care noi, părinţii, nu suntem obişnuiţi. Încep să ne ţină ei de mână, să ne conducă, să ne înveţe.
În cazul meu totul a început de la bietul Yahoo!
Articol scris de Liliana Angheluță