Despre Ionica Danciu pot să vă povestesc multe, cum a lăsat ea meseria de proiectant la Institutul de fizică atomică şi a plecat spre Italia, din dragoste, acum 40 de ani.
Pot să vă spun cum îi plăcea ei scrima şi cum a înlocuit floreta cu acul de cusut.
Că de mică i-a plăcut să coase, că primul ei mileu, cusut cu roşu şi negru, l-a făcut la şapte ani, că în loc să bată mingea sau să alerge cu alţi copii pe afară ea stătea cuminte şi număra punctele, cusând cu mânuţele ei mici, mirată că lasă urme pe pânza cea albă.
În Italia, Ionica descoperă bogăţia de broderii, tehnici şi cusături specifice fiecărei zone.
De-a lungul timpului regiunile Italiei şi-au păstrat bine secretele oricărui lucru, sunt nenumărate tipuri de brânză, de produse din carne, conservate în mod diferit, până şi reţetele culinare sunt diferite.
Cusăturile sunt diferite şi ele, la fel ca şi tehnicile de lucru, dar Ionica şi-a propus să le-nveţe pe toate.
Ştie să facă orice, croşetează, împleteşte, brodează cu fir de aur, brodează la tambur, cu precizie, delicateţe şi talent extraordinar, experimentează mereu alte forme, alte puncte şi alte modele.
Cât despre iie, are de spus o poveste întreagă în sine. Fiecare semn reprezintă ceva, cămaşa tradiţională românească poartă în sine simbolurile neamului nostru.
Coarnele de berbec reprezintă curajul, îndărătnicia, soarele e viaţa fără de sfârşit, rombul e semn al feminilităţii şi fertilităţii, coloana simbolizează legătura între om şi divinitate, între pământ şi cer, spirala este energia universului.
Pomul vieţii nu lipseşte de pe iile adevărate, Ionica nu lucrează produse kitsch, ci studiază semnificaţia cusăturilor şi datinile. Acum, de curând, a teminat o iie după un model original expus la New York, la Muzeul de Antropologie.
Cât mai are de dăruit femeia aceasta cu mâini delicate şi suflet de aur?
Continuă să arate, să explice, nu vrea să ţină pentru ea ceea ce ştie, visul ei cel mai mare este să întemeieze o şcoală de cusut, să transmită dragostea ei pentru tradiţii.
Şi unde vrea să deschidă şcoala? La Roma, nu, nu vă miraţi, diaspora are nevoie de rădăcini, iar la Roma sunt aproape 100.000 de români, ca să nu mai vorbim de împrejurimi.
Noi nu putem decât să sperăm că în curând, capitala Italiei se va făli şi cu prima şcoală de cusut cămăşi tradiţionale, că la cursuri vor veni nu numai românce şi că se va duce vestea semnelor româneşti. Semne care, de altfel, stau la temelia spirituală a tuturor civilizaţiilor lumii.
Articol scris de Liliana Angheluță