Şi toată strada se uita la ea cu ochi şui, de parcă ar fi avut vreo boală grea.
Ne era şi vecină, ne despărţea un gard şi-o tufă de trandafiri albi.
Ceea ce nu suporta lumea era că unchiu-meu o iubea şi respecta de nu mai putea! Şi ea pe el, atât că nu-i făcea copii.
Treaba asta se şuşotea pe la colţuri de case, când veneau acasă de pe undeva şi toată vecinătatea vedea cum el îi deschide poarta şi cum ea intră în curte ca o regină.
Atunci se găsea câte una care comenta:
-Uite-o, mă, şi pe asta! Nici copchii n-a fost în stare să facă şi ia uite ce-o mai ţine-n slavă!
Aducerea pe lume a copiilor pare a fi treaba cea mai cea, degeaba e femeia frumoasă, deşteaptă şi iubitoare dacă nu procrează. Pare un blestem, o necurăţenie a firii.
Femeia e făcută pentru asta, să şteargă fundul copiilor, să-i vegheze când sunt bolnavi, să-i hrănească, să le citească poveşti şi să asigure astfel viitorul familiei.
Dacă nu rămâne însărcinată, toată lumea se întreabă:
-A cui o fi vina? Care dintre ei doi oare?
Dacă află că e el, totul rămâne cum a fost, asta e, atât se poate.
Dacă lumea află că femeia nu poate face copii, s-a terminat cu traiul bun. Unii se apucă delicat s-o întrebe de ce şi cum, alţii o sfătuiesc să apeleze la clinici de specialitate, majoritatea bârfesc pur şi simplu şi, când le pică bine, când femeia are vreun succes profesional, nu uită să afirme ritos:
-Dă-o-ncolo pe asta, nici copii nu poate să facă
Nu c-ar fi simplu, până la urmă pare a fi nimica toată.
Ca să nu spun că sunt şi femei care pot, dar nu vor, nu-şi doresc copii şi pace, vor să se dedice carierei sau, pur şi simplu, să nu o facă pe asta de mamă. Ce doreşte ea contează mai puţin, faptul că nu face ce fac ălelalte e de neîngăduit!
Mătuşă-mea n-avea copii, dar l-a iubit pe unchiu-meu şi l-a respectat până-n ultima zi.
Şi ca s-o spun pe aia dreaptă, oamenii se întrebau mereu cui va rămâne casa lor, se făceau presupuneri, se numărau nepoţii, se păcătuia din plin, cu sau fără copii.
Articol scris de Liliana Angheluță