E trimis de departe şi aşteptat cu nerăbdare.
Acum e perioada în care se caută maşini, se cumpără bomboane de ciocolată, papuci, pijamale, se dau mii şi mii de telefoane; în toate colţurile lumii se caută maşini de transport, şoferii nu mai prididesc să ia comenzi!
Patru milioane de oameni care se trezesc cu gândul la România, în fiecare dimineaţă, acum caută să trimită în ţară acel pachet plin cu bunătăţi şi daruri de Crăciun.
Suplineşte absenţa şi alină rănile.
Şosete, pulovere, jucării, rechizite, medicamente, creme, mănuşi, brânzeturi, cozonaci, orice poate fi de folos!
Aşa îi atingem pe cei dragi!
E felul nostru de a arăta că le suntem alături, e o încercare de a ne pune amprenta în spaţiul de acasă; pentru că atunci când vor folosi şamponul cel bun sau vor termina iute o ciocolată, se vor gândi la noi, cei care suntem departe.
Lucruşoarele astea pe care noi le-am mângâiat mai întâi vor fi atinse de mâini nerăbdătoare să probeze, să desfacă!
Cărţile de colorat pe care noi le-am ales cu drag de iepuraşi sau pisicuţe, vor fi pline de firimituri de biscuiţi şi cineva mititel va spune:
– Asta-i de la bunica!
Odată, demult, vorbeam cu mama mea la telefon, pachetul ajunsese mai devreme cu vreo două zile şi ea ţinea morţiş să-l deschidă doar în seara de Crăciun. Mi-a spus:
– Poate fi şi gol, nu vreau să ştiu dinainte, important e că e de la tine.
Îl ţin colea pe masă şi mă uit la el!
Autostrăzile Europei sunt pline de maşini cu platformă de transport colete.
Cineva m-a întrebat zilele astea cum am reuşit să trec peste emoţii: nu am reuşit.
De fiecare dată plâng şi de fiecare dată aş îmbrăţişa acei oameni obosiţi care sunt legătura între noi şi România.
Văd zeci de colete cu nume, adrese: Bacău, Neamţ, Iaşi, Buzău, Vrancea.
Şi mi-aş dori să fiu cutie.
Articol scris de Liliana Angheluță