De multe ori m-am întrebat, ca și mulți alți oameni, cum a fost posibil să existe Auschwitz, cum de s-a putut ajunge la o explozie atât de mare a răului, cât de negru poate fi cerul unor astfel de criminali.
Am citit multe cărți, am căutat să înțeleg mai multe din mărturiile supraviețuitorilor, am văzut documentare și nu am întors gândul în altă parte atunci când se vorbea despre Holocaust.
Am încercat mereu să aflu cum de lumea întreagă nu s-a opus.
La început, în primii ani, nu se știa prea mult, asta-i drept, dar în ultimii trei ani deja lucrurile erau clare, fotografii cu mormane de morți reușiseră să fie trimise în exterior.
Ei bine, zilele astea m-am luminat, acum știu cum a fost posibil. Eram într-un grup de cunoștințe, vorbeam despre una, despre alta și am început să spun ce-a mai făcut Bolsonaro, președintele Braziliei.
De la începutul anului 2019 s-a pus omul pe treabă, hotărât: întâi a dat o lege care să anuleze din textele de școală orice referire la Brazilia multietnică. Lui nu-i plac cei de culoare, pielea neagră îl dezgustă și a preferat să marginalizeze brazilienii de culoare.
În același moment a dat ordin ca din manualele de școală să fie scoase toate textele care au ca personaj eroic vreo femeie: el nu respectă femeile, le consideră inferioare și nu a ascuns nici în campania electorală asta.
Atât de mult le disprețuiește încât i-a strigat unei deputate din tabăra adversă
”Nici măcar nu meriți să te violez!”
Și, cum omul e hotărât, a mers mai departe, acum câteva zile desființând Ministerul Culturii.
Pur și simplu. Și-a luat de-o grijă. Ce atâta cultură, ce atâta artă?
Intelectualii și artiștii folosesc creierul nepermis de mult și asta nu-i bine, trebuie să fie opriți, nu?
Și-n timp ce povesteam eu toate astea, adică vreo trei fraze spuse cu indignare, cineva din grupul care asculta s-a răsucit spre mine și mi-a spus:
- Și ție ce-ți pasă? Ai neamuri în Brazilia?
Pe moment i-am explicat că ceea ce se întâmplă într-un colț al lumii ne privește pe toți, că fenomenele se extind, că răul se multiplică dacă e lăsat să crească precum mucegaiul.
Ulterior am înțeles cum a fost posibil să existe Holocaustul: indiferența generală a lumii a permis totul.
Nepăsarea e teren fertil al răutății umane.
Câtă vreme nu ne pasă de semenii noștri, indiferent de culoarea pielii și de zeii în care cred, nu suntem mai presus de cei care fac rău.
Iar când ne pasă, nu trebuie să dăm din umeri cu milă și atât, păsarea trebuie să fie act de curaj, de răzbatere, înseamnă participare.
Altfel, lecțiile neînvățate ale istoriei se pot repeta.
Azi, într-o țară îndepărtată, s-a desființat Ministerul Culturii.
Mâine nu se știe ce va fi…
Articol scris de Liliana Angheluță